O avalanşă de solicitări a blocat licitaţia pentru A8. Ce urmează?

sâmbătă, 24 octombrie 2020, 01:57
1 MIN
 O avalanşă de solicitări a blocat licitaţia pentru A8. Ce urmează?

Licitaţia pentru eliberarea documentaţiei şi proiectarea segmentului de autostradă A8 între Ungheni, Iaşi şi punctul de joncţiune cu A7 a fost suspendată ieri, chiar în ziua fixată ca termen de înregistrare a ofertelor. Procedura a fost lansată pe 1 septembrie, cu un cost estimat între 62 şi 73,37 milioane de lei, iar ofertele trebuiau anunţate cel mai târziu pe 23 octombrie.

Amintim că termenul de finalizare a contractului a fost redus de la 37 la 25 de luni. Motivul suspendării îl constituie cele peste 70 de solicitări de clarificări/ întrebări cerute de potenţialii ofertanţi interesaţi, a explicat Adrian Covăsnianu, consilier onorific al Ministerul Transporturilor.

El a precizat că răspunsurile la aceste solicitări vor începe să fie publicate pe platforma electronică de achiziţii publice începând de luni, „astfel că ofertanţii vor avea timp să îşi pregătească ofertele tehnico-financiare“.

Prin urmare, noul termen agreat pentru depunerea ofertelor va fi perioada 10-15 noiembrie, urmând să fie analizate în prima parte a lunii ianuarie 2021. „În perioada 15.01-01.02.2021 vom avea desemnat un proiectant pentru cei 100,14 km din A8“, a mai spus reprezentantul Asociaţiei „Moldova Vrea Autostradă“, încrezător că, în ciuda celor trei săptămâni de întârziere, procedura totală va fi respectată.

Comentarii