Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O femeie din Ţibăneşti şi-a înjunghiat soţul aproape să-l castreze. Apoi a sunat la 112

GALERIE
sot_castrat
  • sot_castrat
- +

O ieșeancă va rămâne în libertate după ce a încercat să-și castreze soțul cu un cuțit. Pe parcursul procesului, soțul nu s-a constituit parte civilă, renunțând și la calitatea de parte vătămată, conferită în urma agresiunii. Cei doi își vor relua practic viețile de unde le-au lăsat.

Lăcrămioara Alexa a fost trimisă în judecată în decembrie 2020, la aproape un an după ce fusese la un pas de a-și ucide soțul. Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal a descris imaginea unei familii aflate departe de imaginea celei considerate tradiționale. Fiica unui preot și a unei asistente medicale, Lăcrămioara Alexa se măritase la 16 ani, purtând deja în pântec primul copil, cu un bărbat cu 10 ani mai în vârstă, G.A. Mama sa avea să moară ucisă de soțul său, pe fondul geloziei, iar ea însăși avea să se confrunte cu aceeași problemă. Din căsătoria Lăcrămioarei au rezultat patru copii, toți majori acum. O fată și un băiat au plecat la muncă în străinătate, iar ceilalți doi băieți, dintre care unul suferint de o encefalopatie, au rămas pe lângă părinți.

După ce au murit părinţii, s-a apucat de băut

Relațiile dintre Lăcrămioara Alexa și soțul său s-au deteriorat treptat, agravându-se după ce părinții femeii au murit, iar ea s-a apucat de băut, în rând cu bărbatul. În timpul scandalurilor pornite de la alcool, apăreau și episoade de violență, în care femeia, aliată cu fiul său sănătos dădeau în G.A. cu orice le pica în mână.

Incidentul care a adus-o pe femeie în fața judecătorilor s-a petrecut pe 31 decembrie 2019. G.A. plecase cu fiul său în sat, cu uratul, soția rămânând acasă cu fiul bolnav pentru a pregăti masa. Fiul s-a întors primul, băut, și s-a așezat într-un fotoliu pentru a se odihni. G.A. a mai întârziat, ajungând acasă la fel de „aghezmuit”. Între cei doi soți a izbucnit din nou scandalul, ea reproșându-i că a venit beat acasă pe când ea nu-și vedea capul de treabă, în timp ce el îi pomenea de bărbații cu care o bănuia că mai umblă. În cele din urmă, femeia l-a lovit cu cuțitul folosit pentru a curăța peștele în zona genitală. Ulterior, avea să-și explice gestul prin faptul că soțul insista să întrețină relații intime chiar și când se afla la menstruație. Bărbatul a căzut, cu artera femurală dreaptă secționată, în dreptul fotoliului pe care moțăia fiul său. A amai apucat să spună „M-a omorât mă-ta” și a leșinat. Singura reacție a fiului a fost să se ridice și să meargă în bucătărie, unde maică-sa i-a spus la rându-i „Cred că l-am înjunghiat în c...”.

A venit la spital doar ca să-i aducă cardul de sănătate

Femeia a sunat totuși la 112, anunțând situația „Am făcut o prostie. Am dat din greșeală cu cuțitul în ouă la bărbatu-meu. Puteți chema și poliția și criminalistica, nu mă interesează”. La insistențele operatorului, i-a dus totuși soțului ei un prosop pentru a opri sângerarea. Pe înregistrarea convorbirii se aude în fundal o voce masculină, probabil a fiului, spunând nonșalant „Da, ei, poate o muri odată”. G.A. a avut totuși zile, la el ajungând în timp util o ambulanță venită de la stația din Țibănești și un echipaj SMURD.

Femeia a fost trimisă în judecată pentru tentativă la omor, faptă pedepsită cu până la 10 ani de închisoare. În fața instanței, G.A. a povestit că soția venise la spital doar pentru a-i aduce cardul de sănătate. După externare, a avut liniște timp de două luni, după care soția și fiul său și-ar fi reluat agresiunile. Femeia chiar pretindea ca G.A. să se adreseze fiului său cu apelativul „tată”. Chemat ca martor, fiul a relatat detaliat evenimentele din seara de anul nou, precizând că tatăl său îl murdărise pe picior de sânge. Nu făcuse nimic, ci se dusese să se culce, trezindu-se când a venit ambulanța. Declarațiile celorlalți martori au descris relațiile din sânul familiei, G.A. fiind dat afară din casă în frig sau bătut, dar și făcând scandal atunci când venea acasă băut.

Magistrații Tribunalului au luat în considerare în favoarea agresoarei atât atmosfera generală din familie, cât și faptul că femeia se afla la primul conflict cu legea, fiind totodată asistent personal pentru fiul său cu handicap. Circumstanțele atenuante luate calcul, ca și recunoașterea faptei i-au adus în cele din urmă o condamnare la 3 ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Cum soțul nu a avut nicio pretenție la despăgubiri, femeia va trebui să plătească doar 18.400 lei către Spitalul „Sf. Spiridon”, reprezentând cheltuielile de spitalizare. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri