O femeie ştia că suferă de insuficienţă respiratorie, dar a descoperit că are cancer

joi, 20 februarie 2020, 02:57
1 MIN
 O femeie ştia că suferă de insuficienţă respiratorie, dar a descoperit că are cancer

O femeie de 83 de ani din comuna Rediu a ajuns la spital cu un diagnostic, şi a primit altul.

Zenovia M. fost preluată de o ambulanţă ieri, după ce o rudă a solicitat ajutorul spunând că femeia respiră foarte greu. Iniţial, medicii au crezut că e vorba despre o insuficienţă respiratorie. Ajunsă însă la Spitalul de Urgenţe Sfântul Spiridon, femeia a primit un alt diagnostic.

„Pacienta a declarat medicilor că nu se ştie cu patologii medicale, dar în urma investigaţiilor de la Unitatea de Primire Urgenţe s-a descoperit cu totul altceva. Femeia avea un rectosimoid în şoc septic. A fost operată de urgenţă la clinica de chirurgie care era de gardă. Operaţia a decurs bine, iar acum se află la Terapie Intensivă“, a declarat Diana Cimpoeşu, coordinator UPU SMURD Iaşi.

Cu alte cuvinte, femeia nu ştia că suferă de cancer la colon în fază avansată. Totul, spun medicii, s-ar fi aflat la timp dacă ar fi făcut un screening sau un control anual. Evaluarea de screening pentru cancerul de colon este foarte importantă deoarece poate ajuta la depistarea cancerului încă din primele faze ale acestuia, atunci când şansele de a trata eficient această boală sunt mari. Screeningul poate fi făcut începând cu vârsta de 45 – 50 de ani, pentru ambele sexe sau mai repede dacă în familia pacientului există rude cu istoric de cancer sau polipi cronici.

Comentarii