O fetiță de șapte ani, găsită de polițiștii de frontieră într-o mașină, în Vama Moravița. Nu era cu părinții

luni, 19 decembrie 2022, 10:40
2 MIN
 O fetiță de șapte ani, găsită de polițiștii de frontieră într-o mașină, în Vama Moravița. Nu era cu părinții

Polițiștii de frontieră din Vama Moravița au găsit în dimineața zilei de sâmbătă o fetiță, în vârstă de numai șapte ani, într-o mașină înmatriculată în Austria. O însoțeau alte patru persoane, dintre care una era bona ei, însă acestea nu aveau declarație notarială din partea părinților, prin care să fi fost de-acord ca fetița să fie scoasă din țară.
 

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Moravița au depistat sâmbătă dimineața, în jurul orei 4:20, pe sensul de ieșire din țară, într-un autoturism înmatriculat în Austria, o fetiță română pentru care însoțitorul nu avea toate actele necesare călătoriei.

În mașină, cu ea, se aflau patru adulți: bona ei, româncă, un cetățean croat și doi cetățeni sârbi.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că minora în vârstă de 7 ani nu este însoțită de părinți, iar niciunul dintre însoțitori nu a putut prezenta declarație notarială din partea părinților și nici certificat de cazier judiciar”, transmit reprezentanții Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Polițiștii de frontieră nu au permis ieșirea fetiței din țară, fiind informată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Reprezentanții DGASPC au preluat-o pe aceasta din Punctul de Trecere a Frontierei Moravița, urmând a dispune măsurile legale care se impun.

Polițiștii de frontieră le reamintesc cetățenilor că trebuie respectate anumite condiții de călătorie în afara țării pentru cetățenii români minori:

Dacă minorul nu este însoțit de ambii părinți este nevoie declarația notarială a părintelui care nu îl însoțește la punctul de trecere a frontierei;
Dacă este însoțit de o altă persoană decât părinții este nevoie de declarație notarială și cazier judiciar al persoanei cu care călătorește minorul.
Mai multe detalii, AICI.

Sursa: tion.ro

Comentarii