O mamă se luptă în instanţă să poată merge în concediu în Turcia cu cei doi copii

miercuri, 11 august 2021, 01:50
2 MIN
 O mamă se luptă în instanţă să poată merge în concediu în Turcia cu cei doi copii

O ieşeancă şi-a stabilit vacanţa în străinătate alături de copii, fără a lua însă în considerare şi opinia fostului soţ. Cazul a ajuns în instanţă, femeia cerând în regim de urgenţă suplinirea acordului parental pentru tatăl copiilor.

Ionuţ şi Ionela C. s-au căsătorit în 2010, având împreună doi copii, în vârstă de 6, respectiv 9 ani. Părinţii au divorţat în martie acest an. Domiciliul copiilor a fost stabilit la mamă, tatăl urmând să achite o pensie de întreţinere echivalentă cu o treime din venitul său lunar.

Tatălui i s-a permis să-şi petreacă timpul cu copiii în primul şi al treilea weekend din fiecare lună, câte un weekend în vacanţele de Paşte şi de Crăciun şi câte o săptămână în fiecare lună din vacanţa de vară. Programul de vizită a fost şi miezul problemei aduse în faţa magistraţilor Judecătoriei.

Femeia a rezervat un sejur de 7 zile în Turcia, în perioada 3-10 septembrie. Or, această perioadă cuprinde şi primul weekend al lunii, cel în care tatăl avea dreptul să stea cu copiii săi.

În faţa opoziţiei fostului soţ de a renunţa la dreptul său, Ionela C. s-a adresat instanţei, invocând faptul că vacanţa ar fi deja achitată. În faţa judecătorilor, bărbatul a cerut dovezi că sejurul ar fi fost într-adevăr achitat, a invocat riscul epidemiologic la care fosta sa soţie îi expune pe minori, dar şi încălcarea programului de exercitare a legăturilor personale cu minorii stabilit prin sentinţa de divorţ.

În analiza cazului, magistraţii au constatat că la dosar fuseseră depuse dovezile privind rezervarea sejurului şi a biletelor de avion. Ei au apreciat însă că nu s-a făcut dovada urgenţei, care să impună emiterea unei ordonanţe preşedinţiale care să suplinească acordul tatălui.

"Legiuitorul păstrează acest tip de acţiuni pentru situaţii realmente urgente, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere sau pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Nu poate reţine instanţa ca justificând această urgenţă declaraţia emotivă că minorii îşi doresc să meargă la mare sau restul probelor administrate în cauză. Nici prin prisma interesului superior al copiilor această cauză nu poate fi considerată ca fiind urgentă, având în vedere vârsta mică a copiilor precum şi finalitatea demersurilor reclamantei, o vacanţă de şapte zile la mare, în Turcia", au explicat judecătorii, care au decis respingerea acţiunii.

Apelul declarat de Ionela C. a intrat pe rolul Tribunalului. 

Comentarii