O păşcăneancă frumoasă foc, vedetă în Italia la una din cele mai de succes emisiuni TV: Ciao Darwin

luni, 11 decembrie 2023, 12:36
3 MIN
 O păşcăneancă frumoasă foc, vedetă în Italia la una din cele mai de succes emisiuni TV: Ciao Darwin

Andreea Sasu, un fotomodel de origine română, plecată din Paşcani, care a devenit cunoscută în Italia pentru relaţiile sale cu personalităţi din sport şi modă, este în centrul atenţiei în cel de-al treilea sezon al emisiunii Ciao Darwin 2023, de pe postul de televiziune Canale 5 din Italia.

Născută în România, la Paşcani, la data de 27 martie 1990, Andreea a ales să se mute la Milano după vârsta de 20 de ani, scrie revista Rotalianul. Cariera sa de fotomodel include colaborări cu branduri de modă de renume mondial şi fotografi celebri. În plus, a participat la reality show-ul italian „Temptation Island” în rolul de ispită. În emisiunea Ciao Darwin, Andreea Sasu interpretează rolul Mamei Natură, într-o competiţie între echipa lucrătorilor, condusă de Cristina Quaranta, şi cea a influencerilor, sub conducerea Solei Sorge.

Această apariţie marchează un alt pas important în cariera româncei noastre care, pe lângă cariera sa de model, a fost în atenţia presei şi pentru viaţa personală. Ea a avut o relaţie semnificativă cu designerul Philippe Plein, apoi un scurt flirt cu pilotul Andrea Iannone, imediat după despărţirea acestuia de Belén Rodriguez.

Mai târziu, a fost implicată într-o relaţie cu Riccardo Saponara, jucător de fotbal la Hellas Verona, care a vorbit despre Andreea ca despre un fotomodel cu o carieră de înalt nivel.

Andreea a mărturisit într-un interviu că visul ei de a deveni fotomodel datează încă din copilărie. După terminarea şcolii în România, la Paşcani, s-a înscris la universitate pentru a studia Marketing şi Publicitate, dar a abandonat studiile pentru a se muta la Milano şi a-şi începe cariera de model. Pasionată şi de sport, Andrea pratică de asemenea kickboxing.

Revista SpyNews a scris, de asemenea, mai multe despre păşcăneanca Andreea Sasu, atunci când românca a fost inclusă în topul celor mai frumoase soţii de fotbalişti

Andreea Sasu a devenit cunoscută la nivel internaţional după ce a avut o relaţie tumultoasă cu faimosul designer Philipp Plein. Cei doi s-au iubit timp de un an de zile, însă dragostea cu năbădăi dintre ei a provocat şi multe scandaluri, care ulterior au dus la o despărţire definitivă. Astfel, după ce lanţul de iubire s-a rupt, cei doi au ales să meargă pe drumuri separate în viaţă. Însă, acum bruneta e din nou îndrăgostită. După relaţia tumultoasă avută cu designerul, manechinul s-a cuplat cu un fotbalist celebru în Italia.

Andreea Sasu în vârstă de 33 de ani, născută în Paşcani, este una dintre cele mai apreciate modele din România. Bruneta a plecat să-şi facă un nume peste hotare şi a reuşit să aibă succes în Italia, acolo unde a devenit peste noapte foarte populară.

Bruneta a cunoscut succesul în anul 2010, când o agenţie de fotomodele din Milano i-a descoperit atuurile, dar şi potenţialul, care astăzi au făcut-o să fie în topul celor mai frumoase partenere de fotbalişti.

Comentarii