O săptămână de concerte în cartierele ieşene

marți, 13 august 2019, 01:50
3 MIN
 O săptămână de concerte în cartierele ieşene

Ziua Internaţională a Tineretului aduce la Iaşi o întreagă săptămână de concerte, conferinţe şi întâlniri. Astfel, începând de ieri, 12 august, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale de Tineret din Iaşi – FONTIS, structura care implementează programul „Iaşi – Capitala Tineretului din România 2019-2020“, a pregătit pentru ieşeni o serie de evenimente în şapte cartiere ieşene.

În cea de-a doua parte a zilei de ieri, pe 12 august, de la ora 17.00, a avut loc conferinţa „Viitorul Iaşului văzut din România“, fiind primul din seria de evenimente care face parte din una dintre cele 5 priorităţi ale Programului ICTR 2019-2020 „Iaşi – Oraş Policentric“, prin care se doreşte revitalizarea urbană a cartierelor ieşene. Manifestarea a vut loc la Foişorul Esplanada Mimoza de pe Şoseaua Păcurari.

Tot ieri a început şi seria de concerte care vor fi organizate în mai multe cartiere din Iaşi. Astfel, ieri, de la ora 19.00, cartierul Păcurari a fost gazda primului eveniment, urmând ca până pe 18 august ieşenii să ia parte la alte şase concerte.

„Evenimentul vine să animeze zonele din cartier şi să le transforme în adevărate spaţii de petrecere a timpului liber. Renunţăm la clasica zonă centrală pentru desfăşurarea evenimentului, renunţăm la scenă şi vedetele YouTube-ului, pentru că ne plac tinerii talentaţi din Iaşi şi vrem să îi promovăm şi să îi cunoască, în primul rând, toţi ieşenii“, menţionează organizatorii. Astfel, în cele şapte zile de concerte, inclusiv cel de ieri, ieşenii vor face cunoştinţă cu Ilie Răzvan Ţurcanu, Selena Carază, Bianca Ţurcanu, Adam’s Nest, Mădălina&Ştefan, Aproape Unplugged, dar şi cu alte tinere talente din judeţ.

Astăzi, 13 august, de la ora 18.00, gazda celui de-al doilea concert va fi cartierul Alexandru Cel Bun, scena fiind amenajată în Parcul Voievozilor, urmând ca artiştii să ajungă mâine, pe 14 august, de la aceeaşi oră, în cartierul Nicolina, Esplanada Nicolina I. Pe 15 august, artiştii vor susţine un spectacol în cartierul Frumoasa, Pe Tăpşan – spaţiul verde din apropierea Mănăstirii Frumoasa, pe 16 august va fi vizitat cartieul Tudor Vladimirescu, la Centrul Civic al Campusului Tudor Vladimirescu, iar pe 17 august, tot de la ora 18.00, va fi susţinut un concert în Tătăraşi, pe Esplanada Oancea. Ultimul concert din această serie va avea loc pe 18 august în cartierul Copou, în Grădina Casei Memoriale Mihail Sadoveanu.

Pe lângă aceste concerte vor avea loc şi focus grupuri în 5 centre de cartier. Consultările urmăresc să adune părerile tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani pentru a descoperi care este viziunea acestora cu privire la cum ar trebui să arate un spaţiu pentru tineri în cartiere şi cum ar putea aceştia să revitalizeze spaţiul urban alături de echipa Iaşi – Capitala Tineretului din România 2019-2020. Consultările vor avea loc în intervalul orar 17.00 – 19.30 în centrele de cartier. Astfel, pe 13 august se va ajunge în Păcurari, pe 14 augut în Alexandru cel Bun, Centrul de cartier Nicolina va fi vizitat pe 19 august, Centrul de cartier Frumoasa pe 20 august, iar Centrul de cartier Tătăraşi pe data de 21 august. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii