Oameni dragi, care au fost…

A plecat din Sălăgeni în 1957 şi s-a stabilit în Bohotin, satul de baştină al bunicii Maricica. Grădina sa avea drept hotar Prutul, care mai tot timpul inunda şi-i ameninţa casa. La inundaţiile catastrofale produse de râurile Prut şi Jijia, între anii 1969-1971, comune întregi ca Drânceni, Zberoaia, Scoposeni, Gura Bohotinului fuseseră distruse. În luna martie a anului 1972 s-a rupt digul Prutului, fiind afectat un sat întreg, Sălăgenii Noi cu 280 de case, după mărturiile lui Victor Surdu, fost secretar pentru agricultură al judeţului Iaşi şi fost ministru al Agriculturii după 1990.

Bunelu a participat la cel de-Al Doilea Război Mondial, luptând pe Frontul de Răsărit, împotriva sovieticilor. A fost luat prizonier şi a stat câţiva ani în lagăr la sovietici. A fost declarat mort şi numele său a fost înscris pe buletinele de decedaţi ai Armatei Române şi comunicat aparţinătorilor. Cei de acasă, străbunica Elena şi tătuţa Alisandru, i-au făcut pomenire, aşa cum se cuvenea celor plecaţi la cele veşnice. Când s-a întors acasă, înalt, slab şi frumos, străbunica a leşinat. De bucurie, tătuţa Alisandru a dat de pomană jumătate din recolta de popuşoi oamenilor nevoiaşi din sat. Din perioada petrecută în lagărul sovietic a rămas un dicţionar trilingv, român-rus-german, făcut din foiţele de ţigară. Bunelul nu fuma, dar nu refuza ţigările. Tutunul îl dădea altor prizonieri, iar pe foiţele de ţigări nota cu un cărbune cuvintele din rusă, germană şi tălmăcirea lor în română.

Înainte de 1990, la Bohotin, prindeam posturile de la ruşi, iar bunelu ne traducea filmele difuzate de Mosfilm, mai ales cele care aveau ca subiect Marele Război pentru Apărarea Patriei, după cum avea să fie numit războiul dintre URSS şi Germania nazistă (1941-1945). Deşi din fire era vorbăreţ, bunelu nu prea ne povestea despre perioada petrecută în lagărul sovietic. De foame, mâncase şi băuse lucruri de neînchipuit. Din cauza regimului alimentar precar, după război, avea să fie operat de ulcer la stomac.

În serile lungi şi calde de vară îl ajutam să scoată apă de la fântâna din faţa casei pentru a răcori florile pe care le iubea enorm. În faţa casei amenajase o grădină, după modelul parcului de la Spitalul de Psihiatrie Răducăneni, unde fusese angajat. Grădina sa era o splendoare de culori şi de miresme, apreciată de toţi cei care-i treceau pragul gospodăriei. Primăvara, din zăpăda târzie se iveau ghioceii, urmaţi de zambilele albe şi mov. Apoi îşi etalau culorile delicatele panseluţe, asezonate cu pâlcuri de lalele. Vara eram înconjuraţi de cale, gladiole, crini, bulgăraşi de zăpadă, mânuţa Maicii Domnului. Toamna, peste grădina sa împărăţeau cavalerii, crinii de toamnă, salviile, tradafirii şi crizantemele. Aşa am copilărit, în raiul din ograda sa.

Îi era drag să crească animale. În primăverile friguroase, aducea primii miei fătaţi în casă, la căldurică. Când făta vaca era mare sărbătoare, petrecea cu tehnicianul veterinar din sat. Şi acum îmi tresaltă inima când îmi reamintesc de dimineţile răcoroase de vară în care ne trezeam devreme pentru „a face cu rândul la stână”. Luam traistele cu merinde, pregătite de cu seară de bunica, şi plecam să ducem de-ale gurii ciobanilor. Stâna era undeva, după pădurea Marmurea, acolo aveam date oile la păscut. Ehehe, amintire a rămas şi gustul caşului veritabil de oaie.

A fost monarhist, simpatizant al partidelor istorice, apropiat al părintelui Petronică Diaconu (nănăşelu) de la Bohotin, care făcuse puşcărie politică. Din această pricină, miliţienii îl convocau din când în cand la Răducăneni să-i mai tragă câte-un toc de bătaie, pentru sancţionarea simpatiilor sale politice de odinioară. Dintre toţi, cel mai odios era unul care îi învârtea părul pe ţeava pistolului şi îi dădea cu patul armei în cap. Uneori, miliţienii sau securiştii veneau cu IMS-ul (prima maşină românească de teren inspirată după GAZ 69 rusesc) până la poarta casei din Bohotin, cu farurile aprinse, luminând puternic ograda. Doi inşi, îmbrăcaţi în haine lungi de piele, se coborau din IMS şi-l întrebau de „sănătate”. Ca să nu-l vadă cu lacrimi în ochi, bunica Maricica şi cei trei copii se ducea în beci să-şi plângă amarul.

Chiar dacă ştia că este în atenţia organelor de miliţie şi de securitate, bunelu obişnuia să asculte Radio Europa Liberă şi Voice of America. Purtam discuţii interesante pe teme de istorie, politică şi religie. Cine ştie, statul la taclale despre politică, influenţa profesoarei de ştiinţe sociale din liceu, pasionantele evenimente din decembrie ’89 cu tot ce a urmat, mi-au condus paşii spre Facultatea de Filosofie, specializarea de Sociologie-Politologie. Vara, învăluiţi de parfumul florilor amestecat cu cel de fân proaspăt, cu un pahar de vin proapăt scos de la beci, puneam lumea la cale. La radioul Gloria se difuzau romanţe până seara târziu.

A fost epitrop la biserica din Bohotin, în vremea slujirii părintelui paroh Ştefan Bercaru, pe care l-a secondat la lucrările de reconstrucţie a bisericii şi de refacere a picturii interioare. În vacanţele petrecute la Bohotin îl însoţeam la slujbele de dumincă şi la praznicele împărăteşti. În primul an de facultate, l-am rugat să mă ajute cu un sondaj de opinie aplicat gospodarilor din satul Bohotin. Mai mare cinste ca aceasta nici că era de imaginat pentru bunelu. Am început interviurile pe baza chestionarului din mahalaua noastră până-n dealul Bohotinului, la învăţătorul Rusandra. Aici am zăbovit mai mult ca la alţi gospodari, la un pahar de vin bun şi amintiri din vremurile de altădată. Era iarna anului 1995, prilej cu care am discutat despre semnificaţia decesului Seniorului Corneliu Coposu (21 mai 1914-11 noiembrie 1995), liderul PNŢCD de atunci. Speram într-o schimbare, apropierea faţă de Occident, anticipam cumva victoria Convenţiei Democratice la alegerile din anul următor.

Bunelu era atras de haina militară, dorind ca măcar unul dintre cei cinci nepoţi ai săi să devină ofiţer. A plecat la cele veşnice în august 2001. Îi murise câinele său drag, probabil otrăvit de cineva. După ce, cu durere şi lacrimi în ochi a îngropat căţelul, a făcut un AVC. Anul următor, de dragul său, am plecat să satisfac stagiul militar la Şcoala de aplicaţie pentru ofiţerii de transmisiuni, informatică şi război electronic de la Sibiu. Bunica Maricica, plecată recent la Domnul, a fost prezentă la depunerea jurământului miliar care a avut loc la Regimetrul 48-Transmisiuni de la Otopeni. Când s-a terminat ceremonia, am primit permisie, şi ne-am dus cu toţii în staţia de unde urma să luăm Expresul Otopeni-Bucureşti. Maşinile zbârnâiau în stânga şi-n dreapta. Bunica oarecum agasată de agitaţia infernală mă întreabă: „măi băiete, dincotro vin şi un’ se duc maşinile iestea”?

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi