Oamenii de stat ai României

luni, 05 februarie 2018, 02:50
1 MIN
 Oamenii de stat ai României

Daţi-mi voie ca azi să vă ofer, deci, un poem izvorât din marasmul realităţii româneşti contemporane.

În decembrie, după ce-a murit Regele Mihai (25.10.1921-05.12.2017), pe toate televiziunile curgeau zi de zi documentare mai vechi sau mai noi, interviuri mai vechi sau mai noi cu sau despre el, în talk-show-uri curgeau comentarii solemne şi apreciative, unul dintre numitorii comuni fiind sintagma „mare om de stat", inclusiv preşedintele Klaus Iohannis declarând (în alocuţiunea sa din Parlamentul României cu ocazia şedinţei solemne a Parlamentului din 11 decembrie, dedicată omagierii personalităţii Majestăţii Sale Regele Mihai I) că „Regele Mihai I va rămâne în amintirea poporului român ca un mare om de stat".

În ce mă priveşte, cred că putem lesne să-l numim, până una alta, chiar ultimul mare om de stat al României, care, prin trecerea Sa la cele veşnice, a oferit oglinda necesară (dacă mai era nevoie) în care să vedem actualii aşa-zişi oameni de stat ai României în toată micimea ori chiar nimicnicia lor.

În contextul acesta, am scris un text considerat de prietenul şi poetul O. Nimigean drept „un poem brechtian". Daţi-mi voie ca azi să vă ofer, deci, un poem izvorât din marasmul realităţii româneşti contemporane.

oamenii de stat ai româniei

oameni de stat/ degeaba şi/ oameni de stat/ ca pe ace;// oameni de stat/ capră şi/ oameni de stat/ împotrivă;// oameni de stat/ la coadă şi/ oameni de stat/ la locul lor;// oameni de stat/ în umbră şi/ oameni de stat/ în calea altora;// oameni de stat/ cu dinţii la stele şi/ oameni de stat/ cu mâinile în sân;// oameni de stat/ la pândă şi/ oameni de stat/ la sfat;// oameni de stat/ de şase şi/ oameni de stat/ de strajă;// oameni de stat/ grămadă şi/ oameni de stat/ deoparte;// oameni de stat/ de vorbă şi/ oameni de stat/ pe gânduri;// oameni de stat/ la tocmeală şi/ oameni de stat/ cu ochii-n tavan;// oameni de stat/ ca popândăul şi/ oameni de stat/ ca o curcă plouată;// oameni de stat/ pe vine şi/ oameni de stat/ cu curu-n două luntri.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii