Obligaţiunile ca alternativă la depozitele bancare

joi, 07 ianuarie 2021, 02:50
1 MIN
 Obligaţiunile ca alternativă la depozitele bancare

Instrumentele de credit se utilizează pe pieţele internaţionale de mai multe secole. Regii şi împăraţii au apelat la aceste instrumente pentru a finanţa proiecte mari de infrastructură (Canalul Suez) sau războaie (războiul purtat de britanici împotriva împăratului Napoleon în secolul al XIX-lea a fost finanţat de familia Rothschild prin intermediul instrumentelor de credit). 

Obligaţiunile reprezintă unele dintre cele mai tranzacţionate instrumente de credit şi sunt o alternativă de investiţie importantă atât pentru investitorii instituţionali, cât şi pentru cei individuali. O înţelegere corectă de către investitori a obligaţiunilor este necesară astfel încât aceştia să decidă în mod informat dacă este adecvat pentru ei să investească în aceste active financiare.

Obligaţiunile sunt active de capital care atestă dreptul de creanţă al posesorului (deţinătorul) asupra emitentului acestui activ. Astfel, obligaţiunile sunt contracte de credit prin care emitentul împrumută o sumă de bani, numită principal, de la investitorul care achiziţionează aceste active de pe piaţa primară, şi se obligă să plătească o anumită dobândă (cupon) şi să ramburseze suma împrumutată la scadenţă, dar care, spre deosebire de contractele de credit bancar pot fi tranzacţionabile pe piaţa secundară de capital. Obligaţiunile fac parte din categoria activelor cu venit fix (titluri de credit), alături de acţiunile preferenţiale, titluri de valoare ipotecare, titluri de valoare garantate cu active şi credite bancare. În funcţie de natura operaţiunilor, piaţa obligaţiunilor prezintă două componente: piaţa primară unde se emit obligaţiuni noi şi are loc distribuirea către investitori a noilor obligaţiuni emise de către guvern, autorităţi locale sau corporaţii; şi piaţa secundară, unde se realizează tranzacţii cu obligaţiuni emise anterior. Piaţa obligaţiunilor există datorită nevoii de finanţare a autorităţilor centrale/locale şi a corporaţiilor. Investitorii sunt cei care cumpără obligaţiunile de pe piaţa primară şi ulterior le tranzacţionează pe piaţa secundară. Pe piaţa obligaţiunilor există o mare varietate de investitori, investitori individuali sau instituţionali, cu obiective diferite. Investitorii individuali realizează doar o mică parte din tranzacţiile cu obligaţiuni, din cauza complexităţii şi a sumelor minime necesare efectuării acestor operaţiuni. Investitorii instituţionali efectuează între 90% şi 95% dintre tranzacţiile cu obligaţiuni, acest procent fiind mai mic sau mai mare în funcţie de segmentul de piaţă considerat [Prisacariu M., Ursu S., Andries M.A. (2008) Pieţe şi instrumente financiare, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi].

Pe piaţa obligaţiunilor municipale se tranzacţionează obligaţiuni emise de autorităţile locale sau regionale pentru a finanţa obiective de interes local sau regional. Primăria municipiului Iaşi a realizat două emisiuni de obligaţiuni municipale în 2008 şi 2010 cu valoarea nominală de 100 milioane lei şi cu scadenţa în 2028. Piaţa obligaţiunilor corporative emise de societăţile pe acţiuni pentru a finanţa diferite obiective este cea mai dinamică şi diversă piaţă la nivel internaţional. Din păcate această piaţă este subdezvoltată în România, foarte puţine companii utilizând această sursă de finanţare.

În majoritatea statelor, cea mai mare componentă a pieţii obligaţiunilor este piaţa obligaţiunilor guvernamentale pe care se tranzacţionează obligaţiuni emise de guvernele statelor respective, prin diferite instituţii sau agenţii. În vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice, Ministerul Finanţelor Publice a utilizat în ultimii ani mai intens emisiunea titlurilor de stat atât pe piaţa internă, cât şi pe piaţa externă. Ministerul Finanţelor Publice emite lunar titluri de stat sub forma certificatelor de trezorerie şi a obligaţiunilor de stat. Aceste instrumente de credit sunt emise prin Banca Naţională a României în formă dematerializată, în monedă naţională sau în valută şi sunt destinate investitorilor instituţionali sau populaţiei. În prezent, Ministerul Finanţelor Publice emite două categorii de titluri de stat pentru populaţie: titluri de stat Tezaur şi titluri de stat Fidelis.

Principalele avantaje ale investiţiilor în obligaţiuni guvernamentale constau în: veniturile obţinute din investirea în aceste instrument sunt neimpozabile, comparativ cu impozitul de 10% în cazul depozitelor bancare; risc foarte scăzut al investiţiei; o dobândă reală pozitivă; listarea la BVB, în cazul titlurilor de stat Fidelis, permite vânzarea titlurilor de stat în orice moment; costuri zero pentru investitori în procesul de subscriere şi de retragere a sumelor reprezentând dobânzi şi capital prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului.

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Comentarii