Orban este ferm: Guvernul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie

luni, 05 octombrie 2020, 08:41
2 MIN
 Orban este ferm: Guvernul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie

Premierul Ludovic Orban a spus că alegerile parlamentare trebuie să se ţină în 6 decembrie, menţionând că Guvernul a stabilit această dată legal şi constituţional şi legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data scrutinului nu este încă în vigoare. El s-a referit astfel la declarațiile lui Marcel Ciolacu, șeful PSD, care a anunțat că dacă situația sanitară se degradează, alegerile ar trebui amânate.

„În baza cadrului constituţional şi legal, Guvernul a stabilit data alegerilor pentru 6 decembrie. Asta este data alegerilor constituţională şi legală. Între timp am văzut că s-a mai emis o decizie a CCR care pe mine m-a surprins şi bănuiesc că nu numai pe mine, ci şi pe alţii, dar asta e. Deocamdată nu afectează procesul electoral. Noi avem toate procedurile angajate şi aflate în derulare, în conformitate cu prevederile legale şi cu hotărârile de Guvern privind desfăşurarea alegerilor. Până nu se publică motivarea CCR, nu poate intra în vigoare legea prin care Parlamentul şi-a arogat competenţa de a stabili data alegerilor. Mai e până la intrarea în vigoare a legii. Deci, proiectul de lege anunţat de domnul deputat Dohotaru, care urmăreşte stabilirea datei alegerilor la 14 martie, nu poate să intre încă în dezbatere pentru că nu este în vigoare legea pe care am atacat-o la Curte, împreună cu preşedintele, şi Curtea ne-a respins atacul, care dă competenţa Parlamentului să stabilească data alegerilor”, a afirmat, duminică, Orban.

Aflați amănunte de pe g4media.ro.

Comentarii