Pancu: Am vrut să găsesc punctele mai slabe ale Universităţii Craiova şi nu prea le găsesc

joi, 01 octombrie 2020, 13:15
3 MIN
 Pancu: Am vrut să găsesc punctele mai slabe ale Universităţii Craiova şi nu prea le găsesc

Antrenorul echipei de fotbal CSM Poli Iaşi, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă online, că a analizat jocul adversarei de vineri, Universitatea Craiova, pentru a găsi puncte slabe, însă a precizat că nu le-a găsit, el afirmând că formaţia olteană ocupă meritat primul loc al clasamentului Ligii I.

"Mergem la Craiova ca la o sărbătoare a fotbalului. Întâlnim liderul, un club foarte bine dezvoltat pentru nivelul României. Universitatea nu a pierdut niciun punct până acum. Am vrut să găsesc acestei echipe puncte mai slabe şi nu prea le găsesc. Atacă foarte bine poziţional, sunt foarte buni pe contraatac, foarte buni la faze fixe… aşa că eu cred că sunt meritat pe primul loc acum. Noi continuăm procesul nostru de integrare a jucătorilor. În ultimele trei meciuri am reacţionat de o manieră extraordinară. Vom vedea, dar sigur nu mergem la Craiova ca mielul la tăiere. Asta să fiţi siguri. Ţinând cont de valoarea adversarilor, de calităţile lor individuale, va trebui să luăm măsuri, să fim mai atenţi. Dacă ne vom descoperi, aşa cum am făcut-o chiar şi cu UTA şi FCSB, riscăm să primim foarte multe goluri", a spus Pancu.

"Noi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să ne cunoaştem poziţia pe care suntem, să ştim diferenţele între noi şi echipele de top ale României. Dacă aş spune acum că mergem să marcăm nu ştiu câte goluri la Craiova ar fi ceva ce nici eu nu aş crede. Însă vom încerca să scoatem maximum de la acest meci. Vom vedea acum şi nivelul real la care suntem", a adăugat el.

Problemele legate de plata salariilor jucătorilor grupării moldovene sunt aproape rezolvate. "Ieri jucătorii au primit salariile pe luna iulie şi cred că jumătate pe luna august. Deci putem spune că în acest moment suntem aproape cu salariile la zi, lucru foarte important. Oricum jucătorii s-au comportat extraordinar de o lună şi jumătate de când îi antrenez, cu toate problemele care au fost", a subliniat tehnicianul.

Referitor la neconvocarea jucătorului Răzvan Onea la echipa naţională de tineret de către selecţionerul Adrian Mutu, Daniel Pancu a afirmat: "Nu prea am înţeles ce a declarat Adi Mutu, ceva că nu poţi să iei la mişto echipa naţională a României. Nu ştiu exact, pentru că şi mie mi-au mai fost scoase declaraţii din context. Meseria lui de selecţioner e să convoace cei mai în formă jucători, pentru stilul lui de joc, iar treaba noastră este să îi antrenăm şi să îi propunem. Şi dacă propuneam 10 jucători era dreptul meu, pentru că sunt jucători români pe care îi antrenez şi de care fotbalul românesc trebuie să beneficieze. Adi a spus că sunt şi alţi jucători pe acel post, e normal, e problema lui, nu mă bag în selecţia lui. Dar ar trebui să ştie că Onea este la o echipă aflată pe locul 3 în campionatul României, o echipă clasată mai sus decât alţi jucători pe care el îi convoacă. Deci nu luăm la mişto echipa naţională a României în niciun caz. Lucrăm şi antrenăm jucătorii tineri pentru a face parte pe viitor din echipele naţionale".

Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi întâlneşte, vineri, de la ora 21:00, în deplasare (pe stadionul ''Ion Oblemenco''), formaţia Universitatea Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a 6-a a Ligii I.

AGERPRES

Comentarii