Paşapoarte şi permise doar cu programare online. Program restrâns în instituţii

joi, 12 martie 2020, 02:56
3 MIN
 Paşapoarte şi permise doar cu programare online. Program restrâns în instituţii

La nivelul Instituţiei Prefectului, au fost suspendate încă de acum două zile şedinţele Colegiului Prefectural, Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice şi Comisiei de Dialog Social. Nici audienţele nu au scăpat, ieşenii fiind încurajaţi să utilizeze transmiterea petiţiilor online, la adresa contact@prefecturaiasi.ro, sau prin serviciile poştale.

Tot alaltăieri s-a dispus ca activitatea Serviciul Paşapoarte să se desfăşoare numai în baza programărilor făcute online pe platforma www.epasapoarte.ro.

De ieri şi până pe 31 martie, cererile privind activităţile specifice din domeniul înmatriculări şi permise de conducere adresate Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor se depun exclusiv în baza unei programări online. Aceasta se poate face pe site-ul oficial al instituţiei, www.drpciv.ro, secţiunea Programări online. „În funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior“, precizează un comunicat remis redacţiei.

Cărţi de identitate „cu zgârcenie“ şi căsătorii cu maximum 10 invitaţi la oficiere

Tot până la sfârşitul acestei luni, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor (din Iulius Mall) va primi doar cereri pentru cetăţenii care nu deţin act de identitate în termen de valabilitate sau care expiră până la finalul lunii. Nu vor fi primite cereri pentru stabilirea reşedinţei. Toate programările online din perioada 12-31 martie vor fi anulate, iar accesul solicitanţilor la ghişeele instituţiei va fi limitat la maximum şase, câte o persoană la fiecare ghişeu.

Şi Serviciul de Stare Civilă (din Piaţa Unirii) a limitat numărul solicitanţilor la maxim cinci, câte o persoană la fiecare ghişeu. Până cel puţin pe 31 martie, activitatea Serviciului de Stare Civilă se va limita doar pentru actele de naştere (înregistrarea nou-născuţilor de la maternităţile din Iaşi), căsătorii (primiri de dosare şi oficieri, cu condiţia participării a cel mult 10 persoane la o oficiere), decese şi duplicate (doar urgenţele justificate ale cetăţenilor născuţi în Iaşi).

Primăria descoperă licitaţiile online

Spaţiile de joacă pentru copii sunt închise între orele 22.00 şi 7.00, iar toate echipamentele şi mobilierul urban din acestea sunt dezinfectate zilnic de angajaţii Servicii Publice SA.

EcoPiaţa SA va continua măsurile de igienizare şi dezinfecţie şi va pune la punct un plan de aprovizionare în pieţele agro-alimentare, în perspectiva cumpărăturilor de Paşte, precizează comunicatul primit de la Primărie.

Totodată, Direcţia de Exploatare a Patrimoniului, care gestionează şi licitaţiile pentru locuri de parcare, va organiza aceste licitaţii online, pentru a evita prezenţa simultană a unui număr semnificativ de persoane în aceeaşi incintă.

Telefoane utile

Ieşenii pot suna la TELVERDE 0.800.800.358 în cazul în care doresc informaţii despre situaţiile legate de COVID-19; în cazul apariţiei unor simptome de boală vor apela, imediat, serviciul de ur­genţă 112, precum şi Centrul de Perma­nen­ţă DSP laşi la numărul de telefon 0730.240.392. De asemenea, Primăria Iaşi a pus la dispoziţie pentru informaţii numărul de telefon 0232.984.

Comentarii