Paştele catolic şi Floriile ortodoxe s-au simţit şi în spitale: val de agresaţi

marți, 23 aprilie 2019, 21:00
1 MIN
 Paştele catolic şi Floriile ortodoxe s-au simţit şi în spitale: val de agresaţi

Duminica Floriilor la ortodocşi şi Paştele la catolici au adus la spital mai multe persoane. 14 oameni au avut nevoie de îngrijire după ce au fost implicaţi în diferite altercaţii, cele mai multe pe fondul consumului de alcool. 

Dintre cei care au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, şase au fost dirijaţi către Spitalul de Neurochirurgie, iar şase au fost lăsaţi să se întoarcă la domiciliu după consult şi tratament. De asemenea, în cazul unei persoane s-a decis internarea în Secţia de cardiologie a spitalului pentru că acuza tulburări de ritm cardiac, iar a alteia în Secţia de chirurgie oro-maxilo-facilă, cu mai multe răni la nivelul feţei. „Sărbătorile au aglomerat puţin UPU, la noi ajungând 14 pacienţi cu traumatisme provocate de agresiuni. Starea lor nu era foarte gravă, o parte dintre ei fiind internaţi sau dirijaţi către alte unităţi medicale, iar alţii s-au putut întoarce la domiciliu“, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Odată cu apropierea sărbătorilor pascale ortodoxe, medicii din UPU se aşteaptă şi la o creştere a agresiunilor. 

Comentarii