Pastile infra şi supra

În ce mă priveşte, m-am obişnuit. IR 1766 Timişoara-Iaşi are îndeobşte întârziere. Din fericire, tot îndeobşte până-n staţia finală aceasta-i "scoasă". Pentru cine merge doar până la Cluj, de, ghinion.

Când m-am întors recent din Amnaş, am aşteptat deci IR 1766 ca de obicei în Gara Alba Iulia (Vinţu de Jos e deprimant rău). După ce-a dat să se-nchidă fereastra de aproape o oră jumate dintre trenurile mele, m-am înfiinţat pe peron. N-am stat mult, că s-a şi anunţat întârzierea – "Interregioul 1766 blablabla are o întârziere de 25 de minute, vă rugăm să ne scuzaţi!" Apoi, anunţul a fost transmis şi în limba engleză, pentru turiştii străini, nu-i aşa. Şi ce să vezi: pentru străini, întârziere de 25 de minute a fost îndulcită cu 5 minute, anunţându-se "a delay of twenty minutes". A se analiza.

A se analiza? Ce să analizezi, frate? Oricum n-aveai cum păcăli pe nimeni, pe panoul electronic de pe peron minutele de întârziere erau alea "româneşti": 25! Iar străinii, chiar şi chinezi să fi fost, puteau şi ei citi cifra în cauză, nu? Deci, însă şi totuşi: de ce faci asta? De ce cosmetizezi o cifră strict pentru urechile străinilor? Ca să nu mai spun că de-acum mai tot românul călător ştie şi el ceva engleză şi-şi poate da seama chiar el de discrepanţa dintre anunţuri…

Gaura neagră din inima Ardealului

Am putut s-o observ din nou: gaura neagră din pustia dintre Câmpia Turzii şi Cluj-Napoca. Evident, când te apropii de Cluj, reapare şi semnalul. Dar mi-e greu să înţeleg fenomenul că pe o distanţă totală de 51 km, cam pe vreo 30 km n-ai urmă de semnal nici azi, în 2019! Cu ani în urmă, mai ascultam vreun post de radio, îndeobşte RRA: păi, nici postul public n-avea nici urmă de semnal pe aceşti vreo 30 de km de gaură neagră şi, vorba aia, oare n-ar trebui să poţi prinde postul public nr.1 de radio şi în ultima văgăună, chiar şi cu un aparat (mobil) modest, chiar cel mai modest? Poate că treaba cu RRA s-a mai schimbat – n-am mai verificat. Dar semnal de mobil n-ai şi punct.

Anticiparea… târzie

Okay, când vorbeşti în direct la televizor (ori la radio, ori în faţa publicului), mai poţi face şi greşeli. Dar există greşeli şi greşeli. Unele care ţin de vorbitul în direct, altele ce ţin de logică ori de stăpânirea termenilor. Pe Dumitru Hărădău l-am auzit lunea trecută (comentând, alături de comentatorul Eurosport meciul din optimi al Simonei Halep cu Iga Swiatek) spunând că Swiatek "uneori anticipează târziu". Hm. Parcă nu merge: ori anticipezi, ori nu anticipezi, nu?

Sub- şi suprafinanţare

Carmen Dan, deci, nu se dă dusă. Nici nu-mi mai pot da seama ce-ar trebui să se-ntâmple ca ministra de la Interne să se simtă responsabilă şi să-şi dea demisia.

Cazul recent al poliţistului ucis în misiune de un interlop căutat ar fi trebuit să fie "cireaşa" de pe coliva carierei doamnei ministru Dan Carmen. Căci ce-a făcut guvernarea PSD-ALDE în context: a subfinanţat Poliţia Română şi a suprafinanţat Jandarmeria Română.

Prima a dus, printre altele, la încă o pierdere umană – poliţistul din Timişoara împuşcat de infractorul acela pe care apoi l-au căutat două zile!

A doua ştim la ce poate duce: mitingul Diasporei din 10 august 2018 de la Bucureşti ne-a ilustrat cu vârf şi îndesat asta, cu gazarea cetăţenilor şi intervenţii brutale împotriva protestatarilor paşnici (!), emblematică fiind imaginea cu un protestatar care, deşi era cu mâinile goale (pe care le-a şi ridicat cumva), a fost luat la pulane de jandarmii puşi "să bage minţile-n cap" protestatarilor!

Cum ar veni: subfinanţăm Poliţia care trebuie să-i apere pe cetăţeni de infractori şi suprafinanţăm Jandarmeria care trebuie să… apere guvernanţii de cetăţeni!? Mda, cam aşa.

Aller guten Dinge sind drei

Pomeneam în articolul precedent că, la câte s-au întâmplat în ultima lună, am avut senzaţia că au trecut vreo trei veşnicii!

Din fericire, cele trei evenimente majore au reprezentat lucruri bune. Vorba nemţilor, aller guten Dinge sind drei – toate cele bune-s trei la număr.

Mai întâi, a fost Summitul Consiliului European de la Sibiu din 9 mai.

Apoi a urmat ziua de 26 mai, ziua alegeri istorice (strict ca importanţă internă pentru România) pentru Parlamentul European şi validarea cu brio a Referendumului pentru Justiţie.

În fine, vizita apostolico-geopolitică a Suveranului Pontif de trei zile (!!!) (aller guten Dinge sind drei…) în România!

Cele trei evenimente majore au arătat ce? Că în ciuda PSD-ALDE, în ciuda unei guvernări debile şi "agramate" din mai toate punctele de vedere, România are un fond bun recuperabil, cu o temelie afectată de comunism şi nesfârşita tranziţie mereu mediată de PSD (sub toate formele sale), dar reîntăribilă prin voinţă şi viziune politică la vârf şi credinţă ale cetăţenilor adevăraţi în valorile şi principiile fondatoare ale "bătrânei" Europe (valorile creştine reprezentând o parte ale acestora). Toate cele trei evenimente luminoase asta au arătat: că România poate fi (şi a fost în cazul lor) în rând cu lumea. Nu trebuie să fie în primul rând, ci în rând cu lumea. Cu lumea bună, de bună seamă.

Michael Astner este poet, traducător şi publicist