Pastrama de berbecuţ de Sineşti şi poalele-n brâu, în drum spre atestare

miercuri, 14 noiembrie 2018, 02:50
2 MIN
 Pastrama de berbecuţ de Sineşti şi poalele-n brâu, în drum spre atestare

Cea de-a doua ediţie a concursului „Identificare şi atestare de produse tradiţionale“, organizat de USAMV, s-a terminat cu 34 de produse înscrise care au potenţial de a fi atestate drept tradiţionale.

Cea de-a doua ediţie a concursului „Identificare şi atestare de produse tradiţionale“, organizat de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ (USAMV), s-a terminat cu 34 de produse înscrise, care au potenţial de a fi atestate drept tradiţionale de către Direcţia Pentru Agricultură Judeţeană Iaşi. Cele mai mari şanse le au produsele „Pastramă de berbecuţ de Sineşti“ şi „Poale-n brâu“, care au terminat pe primele două locuri la competiţia gestionată de Facultatea de Zootehnie de la USAMV şi la care au participat elevi de la diferite licee din judeţele Iaşi şi Bacău, dar şi de la Liceul „Vasile Alecsandri“ din Ungheni, Republica Moldova.

Juriul a fost ales din rândul specialiştilor de la Minsterul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, al sponsorilor şi al Facultăţii de Zootehnie, iar toate produsele au fost grupate în două categorii – Preparate dulci şi Preparate pe bază de carne, lapte, peşte şi legume. Astfel, la cea din urmă categorie, a câştigat produsul „Pastramă de berbecuţ de Sineşti“, care a fost realizată de echipa Liceului „Haralamb Vasiliu“ din Podu Iloaiei, în timp ce la Preparate dulci au câştigat „Poalele-n brâu“ făcute de echipa Liceului Tehnologic „Grigore Antipa“ din Bacău.

„Evenimentul şi-a propus promovarea şi încurajarea consumului de produse alimentare româneşti realizate după reţete tradiţionale. În acelaşi timp, s-a urmărit stimularea spiritului antreprenorial al elevilor şi studenţilor prin valorificarea superioară a producţiilor agroalimentare obţinute în fermele din Moldova. Concursul a însemnat realizarea şi prezentarea unui produs tradiţional de către elevi sau studenţi, care au participat individual sau în echipă, coordonaţi de un cadru didactic“, au precizat reprezentanţii USAMV. 

 

 

Comentarii