Patru comune, fără primari. Vor fi sau nu alegeri?

joi, 10 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN
 Patru comune, fără primari. Vor fi sau nu alegeri?

La Andrieşeni, viceprimarul Ioan Anton a preluat atribuţiile de la fostul primar Maricel Turcu, după ce acesta din urmă a primit ordinul de încetare a mandatului înainte de termen semnat de prefect. Amintim că fostul edil a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene, iar prefectul Marian Şerbescu a emis ordinul la începutul lunii noiembrie. Maricel Turcu nu a contestat documentul, astfel că la conducerea Primăriei Andrieşeni se află acum vicele Ioan Anton. 

Misiunea acestuia pare să fie îngreunată însă de faptul că şi secretarul comunei, Iulia Bouţu, a renunţat la funcţie. Andrieşenii se alătură astfel comunelor Oţeleni, Dumeşti şi Lungani, rămase de asemenea fără primarii aleşi în 2016. În alte două comune, Şipote şi Balş, au fost organizate alegeri parţiale în 2017, în vreme ce, la Tg. Frumos şi Sireţel, primarii Ionel Vatamanu respectiv Gheorghe Ancuţa au recurs la tot felul de subterfugii ca să rămână în funcţii, deşi ambii au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare. Cum noua lege electorală prevede că nu se pot ţine alegeri parţiale cu mai puţin de un an înaintea scrutinului local, respectiv al celui din mai-iunie 2020, localităţile menţionate au toate şansele să rămână cu aleşi interimari sau incompatibili dacă Guvernul nu convoacă alegeri în această primăvară. 

 

 

Comentarii