De Sănătate

Punem punctul pe știi

Patru decese puse pe seama COVID. Situația generală din județul Iași

luni, 31 mai 2021, 01:58
2 MIN
 Patru decese puse pe seama COVID. Situația generală din județul Iași

Incidenţă foarte scăzută a COVID-19, ţinând cont de numărul de teste efectuate. Ieri, în judeţul Iaşi s-a înregistrat o rată de 0,24 la mia de locuitori, iar la nivelul municipilului Iaşi de 0,27 la mia de locuitori, în condiţile în care au fost efectuate peste 1.000 de teste COVID-19.

Potrivit corpulului medical, se remarcă scăderea constantă a numărului de persoane infectate raportate şi o scădere a presiunii asupra secţiilor de ATI. Râmâne însă în vigoare avertizarea medicilor pentru cei care au fost confirmaţi cu boala, dar sunt într-o fază incipientă: să anunţe de urgenţă medicul de familie sau spitalul în cazul agravării stării de sănătate.

Ieri, în judeţ, au fost raportate cu cinci cazuri mai mult decât în ziua precedentă. În weekend, în schimb, s-au înregistrat patru decese în rândul celor internaţi la ATI COVID. Referitor la gradul de ocupare a paturilor, inclusiv paturi ATI, din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri, 30 mai, erau ocupate 74 de paturi, dintre care 12 sunt paturi ATI.

Paturi la Terapie Intensivă erau libere şi alte 400 în sectorul de confirmaţi cu forme medii spre severe. La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu erau ocupate paturile ATI.

O persoană confirmată pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“ Iaşi. La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna“ Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate paturile ATI.

În zona ATI Covid de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ Iaşi, nu sunt ocupate paturile ATI şi nici cele cinci paturi situate în zona medicală pentru COVID.

Comentarii