Pe urmele răului transpersonal definit de Stanislav Grof (II)

luni, 21 octombrie 2019, 01:53
1 MIN
 Pe urmele răului transpersonal definit de Stanislav Grof (II)

Democraţia nu se impune peste noapte. Ea necesită arderea treptată a unor etape. Democraţia nu se impune nici cu pumnii, nici cu alte mijloace coercitive. Democraţia nu se exportă şi nu se importă. Ea se construieşte încetul cu încetul în fiecare ţară cu migală.

Mijlocul lui octombrie. Galben, roşu, verde, ruginiu şi mov. Şi ce lumină! Şi totuşi e atâta vânzoleală în jur. PSD, PNL, PRM, pro şi contra. Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Băsescu, Ponta, Dan Barna, Dăncilă… Formarea guvernului, alegeri prezidenţiale. Câtă tevatură, atâtă borâtură, câtă arătură, cât tam-tam. Câte vorbe aruncate în vânt. Şi la ce bun? Cine ne va putea aduce înapoi splendoare zilei care trece?

Toamna nu are nevoie de nici un fel de alegeri şi de nici un fel de guvern pentru a-şi scutura frunzele pe străzi!

*

Imaginea necuratului, din povestirile de noapte ale lui tata, îmbrăcat într-o uniformă de general în ţinută de campanie, încălţat în cizme înalte cu pinteni roşii, având pe cap un tricorn împodobit cu pene de struţ pe margini, îmi stăruie şi azi în minte. În povestirile nocturne ale tatei, necuratul ieşea din lada de zestre ascunsă în pod, acoperită de praf şi de pânze de păianjen. Întâi îi apărea piciorul slăbănog, apoi mâna stângă plină de brăţări şi de tatuaje, şi, în sfârşit, chipul triunghiular, ascetic, terminat cu o bărbuţă sură. Necuratul îşi rotea ochii cercetând cu atenţie fiecare colţişor din pod, apoi cu o precizie de arc de ceasornic, sărea agitându-se din ladă, şi îşi începea plimbarea nocturnă călcând în zigzag peste grinzile casei. Ceea ce m-a uimit peste măsură, e drept, mult mai târziu, căci în copilărie nu prea înţelegeam ce înseamnă asta, era faptul că necuratul citea din "Critica raţiunii pure". Dar tata, care era un om simplu, de unde auzise oare de "Critica raţiunii pure"?

În timp ce stătea plecat asupra maşinii lui de cusut în serile lungi de iarnă, tata bodogănea: "De multe ori îi văd tălpile coborând pe scara ce dă în pod. Nişte tălpi mari împodobite cu tot felul de inscripţii şi ştampile. Se vedea pe unde a trecut împieliţatul, şi a umblat prin toată lumea înainte de se aciua aici, a avut grijă să-şi ştampileze tălpile cu însemnele fiecărui oraş şi-a fiecărui sat pe unde a trecut. Nu îndrăzneşte să coboare prea mult în casă, îţi arată doar tălpile şi urcă înapoi în pod. Acolo îşi leapădă cizmele de iuft, ca să-şi aerisească pielea necurată. Dar în curând, cred că o să coboare şi să ne lepede la picioare, lângă masă, valijoara lui plină de bancnote roşii şi albastre. O să ne îndemne să luăm atâţia bani cât avem nevoie. N-o să ne ceară în schimb mare lucru. Să semnăm o simplă recipisă. O simplă hârtiuţă flendurită. Şi nici măcar hârtiuţă, ci un mic petic mototolit de aer. Vom putea semna în gând, printr-o simplă răsucire în aer a degetelor. Dar chiar dacă vom semna sau nu, oricum vom fi ai lui. Apoi necuratul se va urca din nou în pod, nu înainte însă de a ne citi din cartea ajunsă numai zdrenţe".

Când îl auzea vorbind printre ţăcăniturile maşinii de cusut, mama îşi făcea cruce. Apoi stingând într-o strachină de lut tăciunii pentru deochi, se apuca să tămâieze casa, în timp ce noi ne ascundeam, de teama necuratului, sub pilotă, făcând la rându-ne cruce şi rostind în gând Tatăl nostru.

Tata însă nu se potolea. Ci, murmura ca pentru el: "Dar oare de ce Diavolul citeşte «Critica raţiunii pure», ce ar putea să înţeleagă el despre lumea lucrului în sine?"

Tata era un om simplu. Făcuse, ce-i drept o şcoală de croitorie la Cernăuţi, dar de unde aflase de Kant şi de "Critica raţiunii pure"?

Mai târziu, când am mai crescut l-am întrebat pe tata de unde ştia de "Critica raţiunii pure", iar el arătându-mi cu degetul maşina de cusut Singer, mi-a spus: "Dacă deschizi sertarului care adăposteşte mosoarele de aţă şi acele de schimb, vei afla singur…"

Am deschis, în sertar se afla o carte veche, făcută ferfeniţă, de atâta citit şi răscitit pe ascuns. Era "Critica raţiunii pure".

De unde ai cartea asta? l-am întrebat.

Din Cernăuţi, mi-a spus. Mi-a dăruit-o un evreu la care am făcut ucenicia. L-am întâlnit în anii pribegiei pe stradă, încolonat alături de ai lui, în drum spre Auschwitz. Când m-a văzut, m-a recunoscut şi profitând de o clipă de neatenţie a paznicilor, m-a tras de mânecă şi mi-a spus: "Ivane, te rog să primeşti în amintirea anilor de ucenicie, în dar această carte. Nu ştiu dacă tu o s-o înţelegi, dar poate că fiul tău sau vreun nepot o să înţeleagă."

Şi, l-am întrebat, ai citit-o?

Am citit-o şi răscitit-o, am văzut că era vorba de lucrul în sine. Am încercat să-l înţeleg şi am dat de necuratul.

*

Anumite leziuni, mici puncte sau mici găuri negre de pe creier ne determină să fim furioşi, altele sunt responsabile de apatia şi resemnarea pe care o simţim atunci când cineva vrea să ne facă sau chiar ne face rău. În fiecare din aceste puncte sălăşluieşte duhul necurat.

*

Ţinând cont de tendinţele veacului, creează, Doamne, un om, o creatură, după chipul şi asemănarea demonului ce răscoleşte viscerele omului, un idol din carne şi sânge asemănător unui ştiulete uriaş de porumb alcătuit din mii, din milioane de sexe, atât de parte bărbătească, cât şi de partea femeiască; un idol nebun, aflat permanent în stare de extaz. O creatură acoperită de ochi şi de muşchi, acoperită de coapse undoioase şi de sâni, dar şi de creier risipit în fiecare părticică a ei de materie, o creatură care întinzându-şi tentaculele să-şi satisfacă singură, la un mod exacerbat, toate poftele, şi expune-o undeva în mijlocul unui oraş, în piaţa publică, pentru propria sa desfătare şi pentru desfătarea celorlalţi, pentru ca omul să-şi poată vedea şi măsura singur păcatele şi a putea, astfel, scăpa lumea de o parte din ispite.

*

Cine luptă, călcând peste cadavre pentru democraţie, va ajunge la dictatură. Aşa s-a întâmplat în perioada Imperiului Roman, aşa s-a întâmplat în timpul Revoluţiei Franceze, şi aşa se va întâmpla întotdeauna.

Democraţia nu se impune peste noapte. Ea necesită arderea treptată a unor etape.

Democraţia nu se impune nici cu pumnii, nici cu alte mijloace coercitive.

Democraţia nu se exportă şi nu se importă. Ea se construieşte încetul cu încetul în fiecare ţară cu migală.

În zilele noastre însă democraţia se impune din afară, prin călcarea în picioare a regulilor democratice.

De aceea azi democraţiile par să-şi fi epuizat toate resursele, ajungând în impas.

*

Oare cine îi flutură acum, după negocierile ce au avut loc la Cotroceni pentru formarea noului guvern condus de Ludovic Orban, dosarul lui Dan Barna pe toată lungimea şi lăţimea micului ecran?!

Vrea să-l atenţioneze că e vulnerabil?

Vrea să-i mai taie din avântul electoral şi, bineînţeles, din procente?

Păi, dacă de pe acum au început să iasă la suprafaţă dosarele candidaţilor, vă daţi seama ce-o să fie în turul doi, când pe tabla de şah o să rămână doi candidaţi?

Unul dintre ei va trebui să fie ceva mai curat decât celălalt.

Dar, nici un candidat nu trebuie să aibă dosarul curat. El trebuie să fie şantajabil şi, în momentele de cotitură, să răspundă la comenzi.

Un candidat fără dosar nu poate deveni prezidenţiabil.

De ce a fost scos dosarul lui Dan Barna abia acum? De ce n-a fost propulsat în spaţiul public înainte şi imediat după ce şi-a depus candidatura?

Am impresia că cineva face curăţenie măturând gunoaiele din faţa lui Iohannis.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

Comentarii