Peste o sută de pisici moarte, descoperite într-un parc din municipiul Buzău

miercuri, 23 martie 2022, 17:00
1 MIN
 Peste o sută de pisici moarte, descoperite într-un parc din municipiul Buzău

Peste o sută de pisici moarte au fost descoperite de un bărbat în parcul Crîng din municipiul Buzău.

Bărbatul care obişnuia să alerge prin parc a sesizat de mai multe zile un miros înţepător şi a mers să vadă despre ce este vorba. Când a descoperit grămada de animale moarte a anunţat Poliţia.

La faţa locului au sosit reprezentanţii unei asociaţii, Poliţia Locală, dar şi Poliţia Animalelor care a demarat o anchetă.

Pisicile moarte erau puse una peste cealaltă pe o alee la intrarea căreia este amplasată o barieră. Unele dintre acestea ar fi moarte mai demult, aflându-se deja în stare de putrefacţie şi aflate la baza grămezii în timp ce altele aflate în vârful grămezii erau moarte de mai puţin timp.

O parte dintre animalele moarte de curând au fost ridicate pentru anchetă.

Poliţia încearcă acum să afle dacă animalele au fost sau nu ucise şi cine le-a aruncat în parc.

În ultima vreme pe reţelele de socializare a fost semnalată dispariţia mai multor pisici.

Comentarii