De Sănătate

Punem punctul pe știi

Pintea: Când ai sisteme care nu au mentenanţă din mai 2016, cu siguranţă apar sincope

luni, 22 iulie 2019, 18:55
2 MIN
 Pintea: Când ai sisteme care nu au mentenanţă din mai 2016, cu siguranţă apar sincope

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat, luni, că mentenanţa pentru baza de date a sistemului informatic de sănătate a expirat în luna ianuarie 2019 şi că alte două componente, respectiv infrastructura de comunicaţii şi dosarul de sănătate nu sunt actualizate din 2016.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a precizat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la minister, că mentenanţa pentru baza de date a sistemului informatic de sănătate a expirat în luna ianuarie 2019 şi că alte două componente nu sunt mentenate din anul 2016. “Raportul de control nu vizează doar perioada 1 Ianuarie 2019, să fim înţeleşi. Nici vorbă. Noi am început să verificăm din perioada mult anterioară. Am luat din 2011 (…) Am o componentă (în sistem, n.r) care nu e mentenată din 2016. Atunci despre ce vorbim? Este vorba despre infrastructura de comunicaţii şi dosarul de sănătate (DES) din mai 2016”, spune ministrul.

În ceea ce priveşte dosarul de sănătate (DES), ministrul a precizat că a fost o problemă cu neconstituţionalitatea, „noi am făcut o modificare legislativă, deci hai să spunem că nu ne-a afectat atât de mult funcţionarea sistemului mentenanţa DES-ului”.

Ministrul Sănătăţii a precizat faptul că PIAS-ul, platforma informatică este alcătuită din nouă sisteme şi că dacă aceste nouă sisteme nu au mentenanţă în acelaşi timp, „cu siguranţă apare o sincopă undeva, ori când ai sisteme care nu au mentenanţă din mai 2016, din 2016 de la final, infrastructura de comunicaţii, cu siguranţă apar sincope”, a precizat Pintea.

Sursa citată a declarat şi faptul că desi au fost proceduri in licitaţie, unele au fost anulate, unele au fost contestate, însă în opinia sa, oficialii CNAS „puteau să găsească soluţii sau dacă nu găseau solutii, să ceară ajutor chiar Minsiterului Sănătăţii”.

Întrebată când se vor soluţiona problemele sistemului informatic de sănătate, ministrul a precizat că reprezentanţii CNAS „au spus săptămâna trecută că problemele se vor rezolva luni. Mi-e greu să cred, dar discutand şi cu firma de IT, concluzia este că în momentul în care se munteneasă sistemul, acesta mai poate funcţiona, chiar dacă storage-ul e aproape plin, mai poate încă să funcţioneze”. Ea a concluzionat spunând că între timp se pot face alte proceduri, precum „achiziţionarea de capacitate de hardware suplimentară”.

 

Comentarii