Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

joi, 06 mai 2021, 01:50
2 MIN
 Pod de lemne politice între Iaşi, Suceava şi Neamţ: iaca filiera!

Că tot încă mai avem salate beof prin frigidere unii dintre noi, iacătă ca să vedeţi cum se mai leagă câteodată maioneza asta nu numai în bucătăriile gospodinelor din Iaşi, dar şi prin laboratoarele politichiei de Bahlui sau din judeţele vecine, conectate la Iaşi! 

De-un par egzamplu, haideţi să plecăm pe azi de la cazul mic dar vioi al liberalului secretar de stat Gelu Puiu adus recent la Ministerul Mediului de ieşeanul Costel Alexe pe când era ministru acolo, secretar de stat demis recent după ce au fost făcute publice discuţiile cu Alexe legate de şantajele cu care el voia să demită şefii de direcţii silvice puşi acolo de partidoi, pentru a aduce în loc oameni noi, liberali de soi.

Ca o pată de culoare politică, să zicem, voi ştiţi că directorul de cabinet al acestui sforar de Mediu numit Gelu Puiu era taman madama Roxana, soţia suspendatului şef liberal de la Neamţ Mugurel, şi el acum cu dosărel, personagiu bun amic cu Costel încă de pe vremea când amândoi erau locotenenţi de bază în armia lui Relu Puşcărelu de la Iaşi? Tot ca o pată de culoare, la cabinetul lui Gelu Puiu a lucrat şi Laurenţiu Ştefan Rusu, fostul şef al SRI Neamţ, consilier subordonat direct doamnei Roxana.

Mai departe, voi ştiţi că acest sforar Gelu Puiu e bun amic cu Fluturel din Bucovina de pe vremea când tăiau şi spânzurau în domeniul silvic din Suceava, primul fiind şeful ocolului cel mai bogat în lemn, ăla de la Cârlibaba, iar al doilea şeful lui direct, la Direcţie?

Doi la mână, mai ştiţi că Mugurel de la Neamţ, plantat acolo de Fluturel, că omul nu are nici în clin nici în mânecă cu Neamţul, este de loc tot din Suceava, dintr-un sat vecin cu al lui Puiu şi al lui Fluturel? Ei, vedeţi? Aşa că aveţi grijă cât ulei mai puneţi, să nu se taie iar maioneza la bătut…

Iacătă şi o imagine de arhivă, cu tâlc de poveste!

E-he-hee, apropo de Relu şi şefi politici ieşeni de acuma ceva vreme, iaca o fotografie din arhiva ziarului nostru, de pe vremea când tartor în politichia ieşeană era senatorul Solcanu, iar printre cei mai influenţi biznismani din târg era mister Dănuţ. Iacătă, of, cam ce era atunci politica, nu ca acuma…

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

Comentarii