Politehnica reia astăzi antrenamentele

miercuri, 20 martie 2019, 02:43
3 MIN
 Politehnica reia astăzi antrenamentele

 

Fotbaliştii au avut liber de sâmbătă, după meciul de la Călăraşi

În cursul serii de astăzi, Politehnica Iaşi reia antrenamentele, după o perioadă mai lungă de repaus, începută sâmbătă, la finalul meciului de la Călăraşi, cu Dunărea. Programul săptămânii va avea şi aspecte inedite. “Antrenorul Flavius Stoican simte foarte bine jucătorii. Înaintea meciului de la Călăraşi a anulat antrenamentul şi a organizat unele jocuri distractive. I-a ieşit! Până şi că Platini va înscrie a anticipat Flavius, a scris pe un bileţel înainte de meci. Acum, a dat o zi liberă în plus faţă de planul iniţial. După toată încărcătura care s-a acumulat, după tot stresul adunat, cred că a făcut foarte bine. Veneam după o perioadă foarte grea şi băieţii aveau nevoie de zilele astea, pentru a se reîncărca şi a reveni cu plăcere la stadion. Era vorba să mergem într-un cantonament, însă nu am găsit soluţii bune. Ne vom antrena acasă până vineri, apoi vom face o ieşire două zile, la munte, la Borca. Cred că va fi ceva extraordinar de util şi plăcut în acelaşi timp” a spus directorul sportiv al Politehnicii, Marius Onofraş, la emisiunea Divizia Locală, difuzată de Digi 24 Iaşi.

Onofraş a dat asigurări că echipa nu se va relaxa după succesul de la Călăraşi, care plasează Poli pe locul II în play-out, dar la doar trei puncte de locul care duce la baraj. “Suntem conştienţi că punctele luate la Călăraşi nu ne vor ajuta foarte mult, dacă în etapa următoare, cu Mediaşul, vom greşi. Va fi un play-out foarte greu, pentru că toate echipele luptă pentru evitarea retrogradării. E o luptă foarte grea, fiecare meci va trebui abordat din punct de vedere al atitudinii ca la disputa cu Dunărea. Pentru noi a fost greu să trecem peste ratarea play-of-ului, acolo unde cu toţii ne-am dorit să fim”.

Fostul jucător al Politehnicii a dat asigurări că Florin Gardoş, care a marcat golul victoriei cu Dunărea, după mai multe erori comise în alte meciuri, va avea evoluţii mai bune în viitor: “Nu e uşor să nu joci foarte mult timp şi apoi să revii. Florin se antrenează foarte bine, e concentrar la tot ceea ce face, îşi doreşte foarte mult să revină la forma care l-a consacrat. Uşor, uşor, îşi revine. Văd cum se antrenează, cum se pregăteşte”.

Următorul meci oficial al Politehnicii, cu Gaz Metan Mediaş, va avea loc duminica viitoare, în Copou.

 

Kizito, împrumutat în Kazahstan

Politehnica Iaşi a renunţat iarăşi la internaţionalul ugandez Willian Kizito, care are 25 de ani. Fotbalistul a fost împrumutat gratuit, până în vară, la Şahtior Karagandî  în prima ligă din Kazahstan. Kizito fusese lăsat acasă vara trecută de antrenorul Flavius Stoican, care nu l-a luat în cantonamentul din Turcia, jucătorul pregătindu-se în Copou sub comanda lui Vasile Simionaş. Apoi, tehnicianul a apelat la jucătorul ofensiv, pe care chiar l-a titularizat în câteva meciuri din startul sezonului. Kizito nu a continuat însă la Poli, fiind împrumutat până în iarnă la BATE Borisov, în Belarus, tranzacţie care a adus 50 000 de euro Iaşului. Reîntors în Copou, fotbalistul a fost operat de menisc, iar după ce şi-a revenit nu a fost folosit deloc în acest an.

 

 

 

 

Comentarii