Poliţia intră în hârtiile Consiliului Judeţean. Suspiciuni privind un teren de la Aeroport

luni, 01 iunie 2020, 01:50
3 MIN
 Poliţia intră în hârtiile Consiliului Judeţean. Suspiciuni privind un teren de la Aeroport

Documentele pe baza cărora a fost adoptată o hotărâre controversată în plenul CJ vor fi verificate în amănunt.

O hotărâre adoptată în plenul Consiliului Judeţean în ianuarie va fi examinată de poliţişti. Susţinut de coaliţia majoritară din CJ, proiectul dă undă verde concesionării prin licitaţie publică a unei suprafeţe de 7800 mp de teren din incinta Aeroportului, în vederea construirii unui hangar amenajat pentru repararea elicopterelor.

Terenul respectiv este situat între Terminalul T3 şi fostul sediu al Aviaţiei Utilitare (clădire concesionată anul trecut Inspectoratului General de Aviaţie, pentru amenajarea unei staţii SMURD regională).

Opoziţia a invocat mai multe motive pentru care concesionarea acelei suprafeţe nu este oportună: împiedică o eventuală extindere a terminalelor de pasageri, încalcă planul de administrare al aerogării asumat de Consiliul de Administraţie în 2017 şi aprobat de CJ şi, în plus, nu există o hotărâre a administraţiei regiei în acest sens.

Proiectul a putut fi adoptat abia după ce o ordonanţă emisă de Guvernul Dăncilă a intrat pe deplin în vigoare: cea prin care a fost impus Codul administrativ.

Astfel, până la sfârşitul anului trecut, concesionări precum cea de la Aeroport nu se puteau face fără acordul a două treimi din efectivul aleşilor. Odată căzută această barieră, aleşii PSD-ALDE-UNPR (22, faţă de 12 consilieri PNL şi 3 PMP) au putut să impună proiectul.

Argumentele opoziţiei au rămas în picioare şi nu mai puţin de trei contestaţii au ajuns la Instituţia Prefectului: una, a PNL, una depusă de li­derul PMP Iaşi Petru Movilă şi una a unui membru al CA, Alexandru Anghel.

La Prefectură, hotărârea (HCJ 36/2020) a fost întoarsă pe toate părţile, fără să i se găsească un cusur în ceea ce priveşte lipsa vreunui act sau aviz de la mapa proiectului ori abateri în procedura de adoptare.

Prin urmare, ne-a spus Marius Dangă, directorul Cancelariei prefectului, întregul dosar a fost trimis mai departe la Poliţiei, pentru verificarea legalităţii şi autenti­cităţii fiecărui act care a stat la baza proiectului de hotărâre.

Directorul Aeroportului contrazice o decizie a administraţiei Aeroportului

Proiectul a fost susţinut în faţa consilieriilor judeţeni de directorul Aeroportului, care a motivat iniţial că nu este nevoie de o hotărâre a CA pe motiv că terenul respectiv aparţine CJ şi că regia doar îl administrează.

Totuşi, proiectul prin care a fost concesionată clădirea Aviaţiei Utilitare, în iunie trecut, conţine o hotărâre a Consiliului de Administraţie, nr. 128/20 iunie 2019, prin care administratorii regiei s-ar fi declarat de acord atât cu trecerea clădirii în folosinţa Inspectoratului General de Aviaţie, dar şi cu concesionarea celor 7800 mp de teren „pentru construirea staţiei de mentenanţă elicoptere“.

Sediul Aviaţiei Utilitare intrase în administrarea RA Aeroportul Iaşi în ideea mutării aici a birourilor administraţiei şi a amenajării unui terminal de mărfuri.

Această hotărâre, remisă CJ fără antetul Aeroportului şi având doar semnătura preşedintelui CA, Mitică Rebegea, este menţionată într-un referat de aprobare a concesionării terenului semnat de preşedintele CJ Maricel Popa. Hotărârea CA nu a fost însă ataşată la proiect.

Poliţiştii urmează să verifice şi dacă pe data de 20 iunie 2019 a avut într-adevăr loc o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Aeroportului.

Comentarii