Politicianul proxenet: încă o lună de arest

marți, 24 aprilie 2018, 01:50
2 MIN
 Politicianul proxenet: încă o lună de arest

Curtea de Apel Iaşi a năruit speranţele de liberare unui fost politiciant aflat după gratii pentru proxenetism.

Mugurel Zaru­ghevici primise o veste bună, în urmă cu câteva zile, când Tri­bunalul a dispus înlocuirea ares­tului preventiv cu cel la domici­liu. Decizia a fost însă schimbată de instanţa de control judiciar, care a menţinut încarcerarea lui Zarughevici.  Bărbatul a fost, în trecut, vicepreşedinte al Parti­dului Iniţiativa Naţională Iaşi, înfiinţat de Cosmin Guşă şi Lavinia Şandru.

Potrivit DIICOT, el era cel care racola fetele, iar soţia sa cea, care ţinea contabilitatea afacerii. Astfel, începând cu anul 2016, cinci fete, inclusiv minore cu vârste între 15 şi 17 ani, ar fi lucrat în cadrul salonului de masaj erotic, întreţinând inclusiv raporturi sexuale cu clienţii.

„Tinerele erau recrutate de către suspect din diverse medii so­ciale, cu precădere din familii dezorganizate, din mediul rural şi urban, cu o situaţie financiară precară. Înainte de a fi angajate la salon, persoanele vătămate susţineau un «test», în sensul că suspectul profita de naivitatea tinerelor determinându-le să întreţină cu acesta raporturi sexuale“, au precizat reprezentanţii DIICOT.

Procurorii au mai precizat că bărbatul le promitea tinerelor câştiguri de până la 200 de euro pe lună, cazare în Iaşi iar, pentru fetele din mediul rural, po­sibilitatea de a beneficia de tehnici de înfrumuseţare – inclusiv operaţii estetice. În cazul unora dintre minore, care erau fie din România, fie din Republica Mol­dova, suspectul aplica metoda „loverboy“, determinând victimele să se îndrăgostească de el, pentru ca, mai apoi, să le mani­puleze mai uşor

Comentarii