Poliţist local, amendat cu 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin şi nu purta mască

vineri, 17 iulie 2020, 14:31
1 MIN
 Poliţist local, amendat cu 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin şi nu purta mască

Un poliţist local a fost amendat cu 500 de lei pentru că a intrat într-un magazin şi nu purta mască, el fiind filmat de un cetăţean, iar imaginile postate pe o reţea de socializare.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, în urma imaginilor apărute în spaţiul public, referitoare la un poliţist local, care ar fi intrat într-un magazin din Craiova, fără a purta masca de protecţie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova s-au sesizat din oficiu.

Astfel, poliţistul local a fost amendat cu 500 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

“De asemenea, verificările sunt continuate de poliţişti în vederea identificării persoanei care se poate auzi pe înregistrare adresând cuvinte jignitoare”, au mai precizat reprezentanţii IPJ Dolj.

Pe înregistrarea postată pe o pagină de socializare se aude cum un bărbat îi reproşează poliţiştului local că nu poartă mască, deşi intrase într-un magazin.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii