Povestea bilelor turcoaz de la Înalta Curte. Comandate pe net, pierdute pe un aeroport

joi, 13 decembrie 2018, 13:04
1 MIN
 Povestea bilelor turcoaz de la Înalta Curte. Comandate pe net, pierdute pe un aeroport

Preşedinta Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a relatat, după extragerea completurilor de 5, cum au ajuns din Franţa la instanţa supremă bilele folosite la tragerea la sorţi. Judecătorii au apelat iniţial la Loteria Română şi la Federaţia Română de Fotbal, dar nu au fost găsite bile suficiente.

Judecătoarea Cristina Tarcea a explicat că cele peste 150 de bile de culoare turcoaz au fost comandate din străinătate pe Internet, deoarece în România nu a fost găsit un număr suficient, apoi acestea s-au rătăcit pe un aeroport din Germania.

„Ca orice epopee frumoasă, şi povestea bilelor este interesantă. Iniţial, am decis să recurgem la serviciile furnizorilor români numai că – din păcate – ceea ce am găsit nu era corespunzător condiţiilor stabilite prin hotărârea CSM şi a Colegiului de conducere. Deja am văzut că au apărut prin presă mici fragmente de informaţii. Am apelat prima dată la Loteria Română, care ne-au spus că sunt cu mult mai tehnologizaţi decât bilele noastre şi că singurele bile pe care le au sunt vreo şase sau opt din tragerie anterioare, dar care toate erau numerotate", a anunţat Cristina Tarcea.

Apoi, judecătorii au apelat la Federaţia Română de Fotbal.

"Am apelat la Federaţia Română de Fotbal, nici acolo nu au găsit un număr suficient de bile, erau numerotate şi acelea, şi dacă îmi aduc eu bine aminte erau şi de culori diferite, după care am apelat – noroc cu tehnologia avansată – la Internet”, a mai declarat şefa instanţei supreme.

Aflați povestea completă de pe mediafax.ro.

Comentarii