Povestea primarului ieşean cu nouă mandate consecutive. „E băiet la locul lui”

În ţară sunt patru primari care s-au menţinut în fruntea comunităţilor, neîntrerupt, de la Revoluţie încoace. Practic, ei sunt la al nouălea mandat, primul fiind de fapt doar o jumătate, din decembrie ’89 până în februarie ’92, când au avut loc primele alegeri locale, în două tururi, din istoria postcomunistă a României.

Constantin Zamfirache, primarul comunei ieşene Grajduri, s-a văzut pus primar de consăteni în a doua zi a Crăciunului din 1989. Alţi trei primari au reuşit aceeaşi performanţă: Gheorghe Boţârcă (acum în vârstă de 66 de ani), din Topoloveni-Argeş, Iosif Gabor (65 de ani), din Milaş, Bistriţa-Năsăud, şi Cornel Nanu (65 de ani), din Cornu-Vrancea. Alţi patru primari au preluat frâiele comunelor la începutul lui 1990. Dintre toţi, cel mai tânăr e Zamfirache: avea doar 23 de ani când cei din sat au decis să le fie primar.

„E băiet la locul lui, îl cunoaşte toată lumea şi e cu bun-simţ şi respectuos”

„În a doua zi de Crăciun, o vecină a întrebat-o pe mama dacă nu se duce Costel, adică eu, la Căminul Cultural, că e mare adunare acolo. După o jumătate de oră, a venit iar: «Uite că au trecut şi alţii încolo». Aşa că m-am îmbrăcat şi am plecat la vale”, ne-a povestit el cum a început ziua în care avea să devină primar. În dreptul bisericii, se auzea deja larma de la vechiul cămin cultural. Înăuntru, peste 300 de oameni nu puteau să cadă de acord cine să le fie primar. „În prezidiu erau vreo şapte persoane, între care directoarea şcolii, doamna Pieptu, viceprimarul Mihai Grigoraş, secretarul Mişu Ţăranu. Când am deschis uşa, cineva a spus: «Uite-l pe Costel Zamfirache, al lui Ghiţă al lui Alecu. E băiet la locul lui, îl cunoaşte toată lumea şi e cu bun simţ şi respectuos şi părinţii şi familia la fel». Până atunci, ăla nu, ăla nu, ăla nu. La mine, toată lumea a fost de acord. «Să ne aduci comuna înapoi! Să aduci arhiva şi să ne dai pământurile!»”, ne-a spus primarul cum a fost ales de oameni şi care a fost primele lor doleanţe. La acea vreme, treburile obştii erau conduse de la Scânteia de vreun an şi ceva, a precizat el.

Prima zi la primărie

La 1 jumate, două, era pustiu, toţi plecaseră la casele lor, îşi reaminteşte Constantin Zamfirache cum a fost prima zi de primar. Dar sediul vechii primării era închis de mai bine de un an. „Am mers la magazinul sătesc de peste drum, am luat un ciocan şi alt lacăt şi am intrat în clădire. Jos era un birou vechi cu un singur scaun din lemn, cu spătar curbat, un telefon cu coarbă, o sobă de teracotă. Am primit colindătorii, apoi urătorii, am ciocnit un pahar de vin cu ei dintr-o damigeană pe care am adus-o de acasă… Dar după 3, 4, 5 ianuarie au început oamenii să vină să ceară pământurile, să reclame că nu este lumină, că drumurile sunt terminate şi aşa a început confruntarea cu problemele reale”, ne-a descris Costel al lui Ghiţă al lui Alecu debutul „meseriei” de primar.

De la stânjeni şi palme la metri pătraţi

Au fost vremuri de restrişte, în care retrocedarea terenurilor, refacerea drumurilor, şi reconstruirea aşezămintelor publice au fost de durată. Măsurarea terenurilor revendicate a fost de durată şi pentru că unii aveau suprafeţele exprimate cu ajutorul vechilor unităţi de măsură: stânjenul şi palma. „Localitatea e atestată documentar din 1423, din vremea lui Alexandru cel Bun, când astea erau unităţile de măsură”, explică primarul. Iar proprietăţile oamenilor până la colectivizare au rezultat din împărţirea şi alipirea unor bucăţi din fâşiile iniţiale lungi de 5.000-6.000 de metri, late de câte un stânjen, respectiv 2,23 de metri în Moldova. „A durat vreo zece ani restabilirea hotarelor”, a tras linie Zamfirache.

Între timp, dintre cei 53 km de drumuri de pe raza comunei, mai sunt 5-6 care nu au asfalt, spune el, cu speranţa că un proiect pentru finanţare va aduce comunei banii şi pentru ultimele porţiuni de drum. Totodată, cele cinci şcoli ale comunei au fost modernizate şi dotate, iar clădirea unde a fost desemnat primar a fost înlocuită cu alta mai arătoasă, tot cu destinaţia de cămin cultural. Şi primăria are alt sediu, ridicat pe locul celei vechi. Iluminatul public a fost pus la punct, iar reţelele de apă şi canalizare au fost făcute cu bani obţinuţi de comună de la Uniunea Europeană.

Basarabenii au dublat populaţia comunei

Primarul din Grajduri a confirmat rata de infectare zero pe fondul pandemiei de Covid-19. Au fost câteva focare inclusiv în comunitatea romă, dar care s-a stins. Oamenii au învăţat să păstreze distanţa şi să respecte regulile sanitare mai stricte, a explicat el.

În ultimii ani, comuna a devenit reşedinţa mai multor moldoveni de peste Prut, care aveau nevoie de un domiciliu dincoace de frontiera impusă în 1944 ca să obţină cetăţenia română. „Avem vreo trei case cu câte o mie de locuitori”, a descris primarul acest fenomen care a dublat în scripte populaţia comunei. De situaţie se ocupă doi basarabeni care au cumpărat case bătrâneşti prin Valea Satului şi acum fac acte de comodat, dar „avem şi întreprinzătorii locali”, ne-a spus Zamfirache. Impunerea unei taxe de 250 de lei pentru transcrierea actelor nu a redus imediat migraţia, dar a mai adus nişte bani la buget. În ultimul timp totuşi afluenţa a scăzut simţitor.

Cât priveşte comunitatea de romi, destul de numeroasă, primarul s-a arătat dezamăgit că puţini copii mai merg la şcoală după ce termină patru clase.

La un pas de record

În mandatul actual, Constantin Zamfirache va stabili un nou record pentru judeţ. Precedentul îi aparţine lui Mihaiu Tun, fostul primar al Cucutenilor, care a condus comuna vreme de 33 de ani, în 1972-1989 şi 1992-2008. Primari mai longevivi decât cel din Cucuteni mai sunt doar Ionel Fărcaş, care a condus Apahida (Cluj) din 1957 până în 1979 şi din 1996 până în 2012, când avea 80 de ani, la egalitate cu Mircea Ismail din Doiceşti, Dâmboviţa, în funcţie din 1982 până la alegerile din 27 septembrie, şi Ştefan Sîchin, primarul comunei vrâncene Boloteşti în perioada 1981-2016.

Cei mai longevivi primari din ţară

Cu activitatea încheiată:

În funcţie: