Preşedintele faţă cu speculanţii crizei (III)

La începutul crizei, politicienii din opoziţie, cu excepţia lui Tăriceanu şi a altor câţiva, gen Băsescu, dădeau semne de rezonabilitate, subscriind măsurilor decretate de preşedinte şi guvern. Populaţia s-a comportat peste aşteptări, înţelegând că, în lipsa măsurilor riscăm o catastrofă umanitară. Ca de obicei, poporul s-a dovedit mai înţelept decât cei mai mulţi politicieni, care nu au ratat ocazia de a se cocoţa pe valul greutăţilor şi a exploata marile probleme generate de pandemie. Din teamă şi din laşitate, opozanţii preşedintelui nu s-au aruncat chiar orbeşte, păşind oarecum prudent pe terenul minat al unei realităţi cu multe necunoscute. Preşedintele Iohannis a deprins a le cunoaşte năravurile în anii din urmă, acţionând mereu primul şi fără ezitare. O regulă elementară în atari împrejurări spune că trebuie să ataci înaintea inamicului, cu determinare şi curaj. Preşedintele a ştiut din start că orice ezitare a sa şi a guvernanţilor se va întoarce împotriva lor. De aceea a ales să spună naţiunii că dominaţia de 30 de ani a unui partid corupt a adus într-o stare lamentabilă sistemul de sănătate şi nu numai. Între soluţia pacifistă, dar laxă, a unui acord de faţadă cu opoziţia şi cea fermă a devoalării adevărurilor profunde, preşedintele nu a ezitat să aleagă adevărul şi, pe cale de consecinţă, confruntarea deschisă cu adepţii manipulării şi a minciunii patriotice. Dacă ar fi procedat cu mănuşi, specia Tăriceanu-Ponta ar fi călărit situaţia, reuşind să impună discursul lor sforăitor. Pierzând iniţiativa, ei au fost obligaţi să-şi apere reduta fragilă. La orice s-au aşteptat, dar la un atac atât de curajos şi sistematic din partea preşedintelui Iohannis, nu. Părerologii şi-au lustruit armurile ruginite, nereuşind decât să-şi devoaleze lipsa de imaginaţie şi sursele moscovite de inspiraţie. Preşedintele a punctat şi în această materie, aruncându-i în derizoriu. S-a văzut asta cu prisosinţă atunci când uneltele Răsăritului au riscat un miting avortat în Piaţa Victoriei. Mai puţină minte pe cap de protestant şi mai puţină imaginaţie nici că se putea. S-au dat de ceasul morţii Ciutacu, Gâdea şi alţii să le apere onoarea nereperată, dar nu au reuşit decât să se acopere de ridicol.

Preşedintele i-a adus pe protestatari în Piaţă, deci vrea război! Alde Tăriceanu şi alţi câţiva, posesori a tot atâta minte cât şi ceata răzleţită condusă de puşcariaşul Adrian Severin, au înţeles atunci adevărul că nu-l poţi ataca frontal pe preşedinte, întrucât acesta are de partea lui populaţia, deci trebuie să recurgi la subrefugii fanariote (Tăriceanu ştie de ce), atacând sub centură. În 30 de ani, PSD şi slugile miluite au reuşit să controleze instituţiile statului. Aparent şi în litera Constituţiei avem un stat de drept. În realitate, oamenii fac diferenţa şi nu litera Constituţiei. Şi prea mulţi dintre cei puşi în funcţii de către PSD lucrează în beneficiul partizan, reuşind să submineze statul. Lipsindu-le demnitatea şi curajul unei opoziţii la vedere, cu armele pe faţă, opozanţii preşedintelui au recurs la metoda orientală a manipulării pârghiilor ascunse sub faţada pretins-onorabilă a instituţiilor. Aşa au pus în mişcare Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului, pentru a submina acţiunile preşedintelui, deci ale statului, în aceste împrejurări excepţionale. Două culturi şi mentalităţi ireconciliabile intrau astfel în coliziune: pe de o parte cultura occcidentală a responsabilităţii morale, iar pe de altă parte cultura orientală a duplicităţii, subterfugiului şi anarhiei. Fractura dintre cele două culturi este fondul poveştii noastre de semisucces în procesul modernizării ţării, în ultimii 200 de ani. Ea se adânceşte în situaţii de criză şi înclină balanţa istoriei într-o direcţie ori în cealaltă, după împrejurări. E o istorie cu repetiţie, prea veche şi prea evidentă ca să mai avem ezitări cu privire la direcţia în care trebuie să mergem. PSD, ALDE şi Pro România sunt grupuri de extracţie orientală, atât ca mentalitate, cât şi ca vocaţie. Ele nu acceptă disputa cavalerească, ci tehnica driblării adevărului. Aşa şi-au amintit că au oameni de încredere în posturi cheie. Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului sunt instituţii controlate de ei, prin oamenii lor. Nu altfel au procedat comuniştii. Lenin a conceput edificiul: păstrăm temporar instituţii burgheze, dar ne plasăm oameni de încredere acolo. Apoi lichidăm toate drepturile, devenite mofturi între timp, prin aceeaşi oameni – instrumente de partid.

Atunci când l-a plasat în cele mai înalte funcţii de stat pe obscurul Valer Dorneanu, bătrânul bolşevic Iliescu a aplicat fidel învăţătura leninistă despre oameni şi putere. De aceea îl trage aţa pe Dorneanu la Moscova. Şi tot de aceea, nu mai puţin controversata Renate Weber – nume predestinat să sugereze asocieri istorice – execută prompt ordinele de pe firul scurt. A i se reciti duduii numeroasele declaraţii antioccidentale din ultimii ani. Prin ei şi prin alţi câţiva, aceste două instituţii de concepţie occidentală au dobândit vocaţie orientală. Prin ele lucrează PSD împotriva preşedintelui şi a României, reuşind – pentru a câta oară? – să deruteze pe orice om de bună credinţă. Preşedintele şi guvernul au fost puşi în reală dificultate în gestionarea crizei sanitare prin aceste acţiuni perfide ale unor oameni – instituţii, care pretind că apără legea şi libertăţile. Să facem din nou recurs la istorie: toate aceste metode sunt patentate de comunişti.

Atunci când preşedintele Iohannis le spune că au gestionat catastrofal interesele ţării, de 30 de ani, că sunt duplicitari şi se folosesc în van de numele patriei (perfidul Ponta şi l-a pus chiar în titulatura partidului), el rosteşte un adevăr istoric fundamental şi trasează o linie de demarcaţie actuală între două culturi şi tradiţii: cea vestică, a adevărului cartezian şi cea orientală, a duplicităţii fanariote. Altminteri, nu e deloc întâmplător că această criză sanitară a adâncit fractura dintre Vest şi Est pe plan universal, nu doar naţional.

Mihai Dorin este istoric şi publicist