Preşedintele rus ar putea folosi armament chimic sau biologic interzis pentru a înfrânge Ucraina

duminică, 27 februarie 2022, 16:37
1 MIN
 Preşedintele rus ar putea folosi armament chimic sau biologic interzis pentru a înfrânge Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin ar putea folosi ”cele mai neplăcute mijloace”, inclusiv armament chimic sau biologc interzis, cu scopul de a înfrânge Ucraina, acuză ministrul britanic de Externe Liz Truss, relatează The Associated Press.

”Îi îndemn pe ruşi să nu escaladeze acest conflict, însă trebuie să fim pregătiţi ca Rusia să caute să folosească cele mai rele arme”, declară Sky News Liz Truss.

Curtea Penală Internaţonală (CPI) umăreşte evenimentele din Ucraina, iar Putin şi Guvernul rus vor suferi ”consecinţe grave” dacă comit crime de război, avertizează ea. Regatul Unit a impus sancţuni unor bănci, companii şi oligarhi din Rusia în urma invaziei Ucrainei.

Londra a convenit, de asemenea, împreună cu Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite să excludă anumite bănci de la sistemul financiar de mesagerie SWIFT. Truss recunoaşte că sancţiunile dure impuse Rusiei vor avea consecinţe economice asupra Regatuluii Unit, dar subliniază că este preţ pe care regatul merită să-l plătească pentru a-l opri pe Putin să ameninţe şi alte ţări.

 

Comentarii