Prestigioasa facultate de medicină din cadrul Universităţii din New York va fi gratuită

vineri, 17 august 2018, 15:12
1 MIN
 Prestigioasa facultate de medicină din cadrul Universităţii din New York va fi gratuită

Înscrierea la prestigioasa facultate de medicină din cadrul Universităţii din New York va deveni gratuită pentru toţi studenţii, începând cu anul universitar următor, o schimbare importantă pentru un program care costa până acum peste 220.000 de dolari.

Oficialii universităţii i-au surprins cu această veste pe studenţii din anul întâi, care au venit joi să-şi obţină halatul alb în cadrul unei ceremonii desfăşurate anual.

Kenneth Langone, preşedintele consiliului facultăţii de medicină NYU Langone Health, a explicat că acest lucru a fost posibil datorită donaţiilor unor binefăcători.

''Speranţele şi aşteptările noastre sunt că, făcând posibil accesul unui număr mai mare de candidaţi, vom deveni catalizatorul unei transformări în cadrul studiilor de medicină de pe tot teritoriul ţării'', a spus Langone, citat într-un comunicat.

Cu toate acestea, gratuitatea nu vizează decât taxele de şcolarizare. Celelalte taxe, administrative şi pentru cazare, a căror valoare estimativă se ridică la 27.000 de dolari anual, vor fi plătite tot de studenţi.

Cursurile facultăţii de medicină din cadrul Universităţii New York, instituţie privată, durează patru ani. În prezent, facultatea are 531 de cursanţi la toate nivelurile de pregătire.

Comentarii