Primăria caută o sută de copertine pentru staţiile CTP din tot oraşul

luni, 09 septembrie 2019, 01:53
1 MIN
 Primăria caută o sută de copertine pentru staţiile CTP din tot oraşul

O sută de copertine (adăposturi) pentru peroanele staţiilor de transport public vor fi achiziţionate cu montaj cu tot de către Primăria ieşeană. 

Preţul de la care începe licitaţia lansată ieri pe platforma de achiziţii publice este de 1,72 de milioane de lei. Termenul de depunere a ofertelor este 16 octombrie, iar durata contractului este de 12 luni din momentul semnării lui. Dimensiunile de gabarit ale celor 20 adăposturi de staţii de tramvai luate în considerare sunt 2,9 metri înălţime, 1,45 metri lăţime – deşi peroanele abia dacă ajung la un metru, călătorii fiind nevoiţi să se înghesuie la urcarea şi coborârea din mijoacele de transport – şi 6 metri lungime.
 
Conform caietului de sarcini, cele 80 de adăposturi care urmează să fie amplasate în staţii de autobuz vor avea alte dimensiuni: 2,3 metri înălţime, 1,6 metri lăţime şi 4 metri lungime. Ziarul nostru a prezentat recent imagini cu staţiile mijloacelor de transport din municipiul Iaşi, lipsite nu doar de panouri cu informaţii despre timpii de trafic ai autobuzelor şi tramvaielor, dar fără măcar o bancă, oamenii trebuind să se adăpostească de ploaie sau de soarele arzător pe sub copacii sau copertinele magazinelor din apropiere.

Comentarii