Primăria promite că se va bate pentru terenul de jumătate de hectar al RADEF din Păcurari, ca să facă parc în cartier

miercuri, 26 octombrie 2022, 01:50
1 MIN
 Primăria promite că se va bate pentru terenul de jumătate de hectar al RADEF din Păcurari, ca să facă parc în cartier

Primăria Iaşi a anunţat că va participa la licitaţia organizată de administratorul judiciar al fostei Regii Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor pentru vânzarea unui teren în suprafaţă de 5000 mp. 

Terenul respectiv se află în spatele celui de-al doilea rând de blocuri vechi de la Munca Invalizilor, pe Aleea Cimitirul Evreiesc.

„În urma opiniilor exprimate în spaţiul public de societatea civilă, primarul Mihai Chirica a decis ca Primăria Municipiului Iaşi să încerce să achiziţioneze un teren aflat în zona Păcurari, pe Aleea Cimitirul Evreiesc, care a aparţinut RADEF Româniafilm RA, pentru a realiza o amenajare de utilitate publică”, respectiv un parc, a anunţat administraţia oraşului printr-un comunicat remis redacţiei.

Licitaţia este fixată miercuri, 2 noiembrie, şi va pleca de la valoarea de 3,8 milioane de lei. Pe terenul resoectiv se mai află o clădire de aproximativ 800 de metri pătraţi unde a funcţionat Oficiul de Difuzare şi Programare a Filmelor Iaşi şi alte câteva anexe.

Totuşi, o decizie finală în privinţa participării la licitaţie trebuie să fie luată de Consiliul Local, menţionează comunicatul citat. Pe lista iniţială a proiectelor de hotărâre ce urmează să fie dezbătute în şedinţa de luni, 31 octombrie, a CL Iaşi nu se află însă un asemenea subiect. 

 

Comentarii