Primarul din Paşcani, Dumitru Pantazi, achitat. DNA pierde al doilea proces cu edilul

sâmbătă, 22 august 2020, 01:50
2 MIN
 Primarul din Paşcani, Dumitru Pantazi, achitat. DNA pierde al doilea proces cu edilul

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi a pronunţat ieri sentinţa definitivă în dosarul în care cap de afiş a fost primarul municipiului Paşcani, Dumitru Pantazi. Judecătorii au admis apelurile DNA doar în privinţa altor inculpaţi din dosar, Vasile Bodnar şi Emilian Oneaţă, care au primit pedepse cu amânare. Astfel, în privinţa lui Pantazi, sentinţa a rămas aceeaşi ca în fond, achitare. 

E a doua victorie a primarului din Paşcani împotriva DNA, el mai fiind achitat şi în dosarul “Agrocomplex”, alături de alţi 28 de inculpaţi, printre care şi parlamentari.

În acest dosar, edilul a fost judecat pentru abuz în serviciu şi achitat în primă instanţă, în timp ce alţi inculpaţi din dosar au primit pedepse de închisoare cu amânare. Acest dosar a fost trimis în instanţă în 2016, acuzaţiile procurorilor vizând fapte de acum mai bine de opt ani. Potrivit procurorilor anticorupţie, în anul 2011, PrimăriaPaşcani a derulat o licitaţie publică privind concesiunea unui teren de 15 metri pătraţi, ce a fost câştigată de firma SC Perla Neagră SRL.

Patronul acesteia, Emilian Oneaţă, împreună cu Vasile Bodnar şi arhitectul Alexandru-Dorin Curelaru, a depus la PrimăriaPaşcani o cerere pentru a obţine o autorizaţie de construire pentru un fast-food. În documentaţia depusă la Primărie se menţionacă terenul pe care avea să fie construit fast-foodul ar fi avut o suprafaţă de 36 de metri pătraţi, aspect fals, spun anchetatorii.„În perioada 16.07.2012 – 11.02.2013, inculpatul Pantazi Dumitru, în calitate de Primar al Municipiului Paşcani, împreună cu inculpaţii Zuzan Mircea şi Prisecaru Ovidiu-Ciprian, în exercitarea atribuţiilor de serviciu au semnat o autorizaţie de construire, în condiţiile în care nu exista acordul scris, dat în formă autentică, de către proprietarii unei clădiri învecinate“, au precizat procurorii DNA.

Comentarii