Problema subreprezentării femeilor în politica românească

Indicele egalităţii de gen 2022, care măsoară situaţia egalităţii între femei şi bărbaţi în cadrul Uniunii Europeane, arată că progresele continuă într-un ritm foarte lent, cu o creştere de doar 0,6 puncte faţă de ediţia din 2021. Punctajul mediu la nivelul UE este în anul 2022 de 68,6 puncte din 100, cu doar 5,5 puncte mai mare decât în 2010.

Potrivit European Institute for Gender Equality, punctajele corespunzătoare fiecărei ţări continuă, de asemenea, să prezinte o imagine eterogenă. Printre ţările cu cele mai bune punctaje se numără Suedia, Danemarca şi Ţările de Jos. Ţările care se confruntă cu dificultăţi/ depun eforturi pentru a promova egalitatea de gen sunt Grecia, Ungaria şi România.

Prin Obiectivul de Dezvoltare Durabilă (ODD) 5 – Egalitate de Gen din Agenda 2030, România s-a angajat alături de alte state, instituţii publice şi organizaţii neguvernamentale să elimine inegalităţile, discriminarea şi toate formele de violenţă împotriva fetelor şi femeilor până în anul 2030. Una din ţintele asociate ODD 5 este asigurarea reprezentării femeilor la toate nivelurile de conducere (politică şi administraţie). Femeile din România se confruntă cu o serie de probleme legate de violenţa domestică, sărăcie, migraţie, maternitate adolescentină, subreprezentare în structurile de decizie politică de la nivel naţional, judeţean şi local.

Subreprezentarea femeilor în structurile politice se datorează mai degrabă descurajării acestora faţă de calitatea vieţii politice din România. De multă vreme se discută despre instituirea unor mecanisme temporare de alocare a cotelor de gen aplicate sistemului electoral cu scopul de a garanta sau a promova reprezentarea femeilor (sau a altor grupuri subreprezentate) în instituţiile cu reprezentanţi aleşi.¹

Profesoara Ionela Băluţă de la Universitatea Bucureşti, expert în egalitatea de gen, consideră că „în logica arhitecturii politice democratice, care se bazează pe reprezentativitate şi pe procente, numărul efectiv al femeilor care sunt prezente în structurile de conducere ale partidelor politice, ale structurilor politice locale şi mai ales în parlament sau în guvern reprezintă un indicator obligatoriu”. Refuzul de a institui „cotele de gen” pentru creşterea reprezentării femeilor în structurile de decizie politică este explicat prin persistenţa unor preconcepţii, atitudini şi comportamente care atribuie femeilor roluri tradiţionale, preponderent gospodăreşti, în educarea copiilor şi/sau îngrijirea persoanelor vârstnice. Tentativele de creştere a reprezentării politice a femeilor sunt sancţionate ca fiind „marxiste, neo-comuniste şi feministe, trei poziţii ideologice puse la index în spaţiul public şi politic postcomunist”.²

Partidele politice deţin rolul cel mai important în procesul de selecţie, recrutare şi desemnare a candidaţilor pentru funcţiile de demnitate publică. În România, conducerile partidelor politice sunt exercitate în majoritatea cazurilor de către bărbaţi. Apoi, reţelele informale din cadrul partidelor politice sunt extrem de importante în ascensiunea spre poziţiile de decizie politică, iar femeile nu agreează întotdeauna promovarea pe criterii netransparente.

În perioada 1990-2020, cea mai scăzută pondere a femeilor în Parlament a fost înregistrată în legislativul 1992-1996, când femeile au deţinut doar 3,7% din totalul parlamentarilor, iar cea mai mare pondere a fost consemnată în legislativul 2016-2020, când au deţinut 19,3% din totalul parlamentarilor. Creşterea reprezentării parlamentare a femeilor cu 15 puncte procentuale reprezintă un progres vizibil al reprezentării politice a femeilor.

În ceea ce priveşte puterea executivă, cea mai mare reprezentare a femeilor în cadrul Guvernului a fost înregistrată în perioada aşa-numitei „guvernări tehnocrate” 2015-2017, când femeile au deţinut 40,0% din fotoliile de miniştri, însemnând 9 funcţii de miniştri ocupate de femei.³ Să consemnăm data de 29 ianuarie 2018, când a fost învestit în funcţie primul guvern condus de o femeie în România, Viorica Dăncila (PSD). Stereotipurile de gen se reflectă şi în repartizarea portofoliilor ministeriale şi a funcţiilor administrative de conducere din cadrul ministerelor. Bărbaţii domină portofoliile legate de funcţiile de bază ale statului precum apărarea, justiţia şi politica externă, în timp ce femeile sunt în număr mai mare în ministerele cu atribuţii în domeniul muncii, protecţiei sociale, educaţiei, întărind într-o oarecare măsură stereotipurile de gen.⁴

La alegerile europene din 2019, procentul femeilor care au obţinut un mandat a fost de doar 21,2%, în scădere cu 13,3% faţă de 2016. La alegerile locale din anul 2020, doar 5,4% dintre femei au reuşit să obţină un mandat de primar. În Parlamentul actual (2020-2024), din 466 de senatori şi deputaţi, numai 88 sunt femei. Echivalentul a 18,5% ca reprezentare, un procent în scădere comparativ cu cel înregistrat în legislatura 2016-2020, de 19,1%, se arată într-un studiu dat publicităţii recent.⁵

În mandatul 2020-2024, din toate judeţele ţării doar două, Botoşani şi Sibiu, au avut o femeie la conducerea Consiliului Judeţean: Doina Elena Federovici (PSD, Botoşani) şi Daniela Cîmpean (PNL, Sibiu). În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al României, aceasta a fost din 1990 şi până în prezent ocupată doar de bărbaţi şi situaţia este probabil să continue şi pentru mandatul 2024-2029, arată un studiu publicat de Centrul FILIA pe tema intereselor politice ale femeilor.⁶

¹Ionela Băluţă şi Claudiu Tufiş, Reprezentarea politică a femeilor în România, Friedrich Ebert Stiftung, 2021, ultima accesare februarie 2024.

² Ionela Băluţă, „Femeile în spaţiul politic din România postcomunistă: De la „jocul” politic la construcţia socială”, Annals of the University of Bucharest / Political Science series, 14(2), 87-95.

³ Costel Marian Dalban, „The Presence of Women on the Romanian Political Scene”, in Scientific Annals of the „Alexandru Ioan Cuza” University, Iasi (New Series), Socioloy and Social Work Section, Tomul XIII, No. 1/ 2020.

⁴ Institutul European pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, Egalitatea de gen în procesul de decizie politică, ultima accesare noiembrie 2020.

⁵ Euronews, Prea puţine femei în politica românească. Numărul lor, în scădere, când vine vorba de primării, Parlament sau PE, ultima accesare februarie 2024.

⁶ Barbu Mateescu şi Claudiu Tufiş, Grija pentru democraţie. Interesele politice ale femeilor în 2024, Tritonic Books, 2024.

Ciprian Iftimoaei este conferenţiar universitar doctor în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, Universitatea „Petre Andrei” din Iaşi