Proverbele românilor

Fiu al inginerului Alexandru Zanne (1821-1880), cel ce realizase, în 1844, prima canalizare de apă din Bucureşti, Iuliu A. Zanne se naşte în exil, în 1855. După stingerea Revoluţiei de la 1848, tatăl său, prieten cu D. Bolintineanu, petrece mai bine de un deceniu în exil, însă momentul fast al Unirii de la 1859 grăbeşte revenirea familiei în capitala Principatelor Române, aşa că Iuliu Zanne îşi continuă studiile la Paris, mai întâi la liceul Louis-le-Grand, iar mai apoi la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi din capitala Franţei. Diploma de inginer obţinută în 1880 îi înlesneşte angajarea la serviciile de căi ferate, infrastructură urbană, poduri şi şosele. Animat, ca şi tatăl său, de pasiuni literare şi publicistice, Iuliu A. Zanne a strâns, în zece volume, tot ceea ce epoca sa putea oferi ca probă de înţelepciune la români.

Culegerea şi inventarierea materialului avut în atenţie a presupus atât cercetarea unui număr însemnat de referinţe scrise, de la creaţii artistice şi antologii de folclor la ziare şi reviste ş.a., cât şi dezvoltarea unei reţele de corespondenţi dispuşi să răspundă la întrebări privind răspândirea şi semnificaţia anumitor ziceri cunoscute în popor. Prin această împletire de element cult şi popular a rezultat un model compoziţional graţie căruia proverbele, zicătorile şi construcţiile idiomatice sunt catalogate urmărindu-se forma cea mai cunoscută, variantele care circulă la un moment dat într-o anumită regiune locuită de români sau în anumite comunităţi, precum şi asemănările şi deosebirile rezultate din înscrierea în ramă comparativă a eşantioanelor idiomatice. Considerat sub aspect cantitativ, materialul adunat este impresionant, după cum apreciază Ovidiu Bîrlea (Proverbe şi zicători româneşti, 1966, p. 13): „Printr-o strădanie rămasă model, Zanne a izbutit să alcătuiască un corpus al proverbelor şi zicătorilor româneşti, adunând 23.437 de tipuri de proverbe şi zicători, în zece volume, cu peste 7.500 de pagini, iar dacă se adaugă şi numeroasele variante ale unora, numărul total depăşeşte cifra de 40.000 de proverbe şi zicători”.

De la apariţia primului volum al enciclopediei (1895), opera lui Iuliu A. Zanne a avut un destin editorial cel puţin curios. Ediţiei academice (1895-1903/1912) i s-a adăugat, în 1907, o ediţie de popularizare, apărută la editura Socec. După un secol, între 2003 şi 2004, la editura Scara, a văzut lumina tiparului o ediţie anastatică a seriei în zece volume. Aşadar, colecţia Zanne a fost, pe de o parte, prea puţin frecventată de editori interesaţi de restaurarea integrală a acesteia, şi, pe de altă parte, exploatată intens şi adesea ilicit ca materie primă în compilarea altor culegeri şi antologii de proverbe româneşti.

Privind retrospectiv această curioasă istorie editorială, e lesne de intuit ce obstacole i-au putut intimida pe temerarii care şi-au propus să pregătească ediţia academică pentru o nouă tipărire. De la travaliul de a confrunta sutele de scrieri din care a fost extras o bună parte din materialul inclus în enciclopedie la revizuirea a mii de pagini în vederea stilizării ortografice sau de la excluderea intrărilor care nu constituie material paremiologic, cum ar fi unele cuvinte peiorative de tipul giubeliu ‘om cu idei ruginite’ (vol. III, 1899, p. 168, nr. 7111), işlicar (vol. III, 1899, p. 198, nr. 7225), panglicar (vol. III, 1899, p. 267, nr. 7472), pantalonar (vol. III, 1899, p. 267, nr. 7473) ori surtucar (vol. III, 1899, p. 389, nr. 7875) până la verificarea migăloasă a redundanţelor, în special a celor de citare, aşa cum este, de exemplu, cazul proverbului Paza bună trece primejdia rea, folosit de cronicarul Ion Neculce (vol. VII, 1901, p. 572, nr. 17323; p. 849, nr. 18745; p. 880, nr. 18998), toate aceste sarcini de lucru reclamă, după socotelile oricărui editor, răbdare şi efort, timp şi resurse financiare considerabile. Acestor dificultăţi li s-au adăugat şi alte piedici: războaie, crize economice, cenzură, uitare. În prezent, editura Vasiliana ’98 publică o ediţie nouă, în trei volume, îngrijită cu profesionalism de o echipă de harnici filologi ieşeni care au reuşit să treacă peste multe din piedicile menţionate. Fără a strica surpriza, adaug doar că mai multe amănunte despre povestea uimitoare a acestei enciclopedii se pot afla joi, 19 decembrie, la Palatul Culturii, la ora ceaiului (17.00).

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi