PSD Iași și-a găsit nașul. L-a cocoțat în funcție pe Bănicioiu, el i-a întors spatele

sâmbătă, 26 mai 2018, 01:58
3 MIN
 PSD Iași și-a găsit nașul. L-a cocoțat în funcție pe Bănicioiu, el i-a întors spatele

Deputatul „de Iaşi“ Nicolae Bănicioiu, a cărui activitate în Parlament este aproape nulă, a dezertat din partidul condus de Liviu Dragnea. Prieten vechi al lui Victor Ponta, în guvernul căruia a fost şi ministru al Sănătăţii, Bănicioiu s-a înscris în Partidul ProRomânia.

„Nico­lae Bănicioiu nu a făcut cinste, în niciun moment, organizaţiei de la Iaşi“, a fost reacţia PSD Iaşi.

La alegerile din 2016, Bă­nicioiu a fost impus pe lista PSD de către conducerea centrală, dar şi în virtutea prieteniei acestuia cu fostul şef PSD Iaşi, Mihai Chirica. De atunci, legă­turile lui Bănicioiu cu Iaşul au lipsit cu desăvârşire, iar activitatea parlamentară cuprinde o singură luare de cuvânt (atunci când a depus jurământul) şi o singură propunere legislativă. Mai mult, Bănicioiu este cunoscut printre colegii din Parlament că absentează des de la lucrările legislativului.

„Am luat decizia de a fi alături de colegii mei din guvernarea Ponta, guvernare cu care am făcut multe lucruri bune. Supărarea mea faţă de con­ducerea de acum a PSD e cunoscută, deprofesionalizarea continuă. Nu pot să fiu părtaş cu lucrurile induse de domnul Dragnea, distruge PSD, unii pre­vedeau asta. Stânga româ­nească trebuie să rămână re­prezentată de oameni profesionişti. Ce se întâmplă în PSD nu are legătură cu PSD“, a explicat Bănicioiu.

Acesta a mai reproşat conducerii PSD că ia decizii contradictorii, cum ar fi cea legată de Pilonul II de Pensii.

„Cred că stânga trebuie să aibă în continuare existenţă într-o formă să nu ne facem de râs. Aceasta este de exemplu Pro România“, a mai spus Bănicioiu.

Într-un comunicat, PSD Iaşi a vorbit despre faptul că „se încearcă destabilizarea unităţii partidului chiar din interior“, în condiţiile în care şi alţi parlamentari social-democraţi au demisionat din PSD pentru a merge alături de Victor Ponta.

„Nu ne face plăcere să o spu­nem, dar niciun moment (Bă­nicioiu, n.r.) nu a făcut cinste organizaţiei de la Iaşi. Nu a participat la nicio şedinţă internă şi nu a demarat sau susţinut niciun proiect pentru judeţul Iaşi. Am încercat în permanenţă să rezolvăm intern aceste aspecte şi am crezut în conectarea acestuia, la un moment dat, la proiectele Ia­şului, îndeosebi la cele care priveau sistemul de sănătate. Trebuie să o spunem acum, clar şi răspicat, că domnul Bănicioiu a fost animat doar de dorinţa de a obţine statutul de parlamentar“, se arată în comunicatul PSD Iaşi.

Deocamdată, din organizaţia ieşeană nu au fost anunţate alte plecări spre partidul lui Ponta. În schimb, în mediul politic este ştiut faptul că primarul Mihai Chirica, fost şef PSD Iaşi, este curtat intens de Ponta, fostul pre­mier arătându-şi susţinerea pen­tru edil inclusiv în unele inter­venţii publice.

Comentarii