PSD și-a asumat rezolvarea crizei din energie. Măsurile social democrate vor salva buzunarele românilor! (P)

miercuri, 19 ianuarie 2022, 09:46
3 MIN
 PSD și-a asumat rezolvarea crizei din energie. Măsurile social democrate vor salva buzunarele românilor! (P)

Românii nu mai trebuie să sufere din cauza prețurilor mari la utilități. Scandalurile din ultimele zile pe tema crizei din energie trebuie să înceteze, iar Guvernul să aplice măsurile necesare pentru ca nici un român să nu sufere. Deja au apărut facturi uriașe, deja unii români au ajuns la disperare. Iar toate acestea trebuie să devină istorie dacă Guvernul și instituțiile abilitate vor pune în aplicare propunerea PSD. În urma adoptării soluțiilor propuse de PSD, 90 la sută dintre consumatorii casnici vor plăti energia la prețurile de dinainte de liberalizare. Se dovedește că prezența PSD la guvernare este salutară pentru mulți români, chiar și atunci când problemele în cauză nu sunt gestionate de un ministru PSD. 

Mai mult, două dintre cele trei soluții propuse de PSD pentru scăderea facturilor au fost agreate de Coaliție în beneficiul cetățenilor și firmele românești. 

PSD continuă să se implice în actul guvernamental, chiar și atunci când nu deține frâiele unui minister. În acest caz, lucrurile puteau să ia o întorsătură extrem de gravă pentru milioane de consumatori. Deciziile guvernării de dreapta s-au văzut cât se poate de clar în facturile care amenințau să îi lase pe români cu buzunarele goale.

PSD a propus 3 soluții pentru scăderea imediată a facturilor. Vorbim de plafonarea prețurilor la un nivel mai scăzut pentru consumatori, de creșterea pragului de consum pentru consumatorii eligibili la compensarea prețurilor, precum și de scăderea TVA.

Este important că primele două soluții au fost agreate de partenerii din coaliție. Astfel, se vor aplică măsuri la toate facturile emise după data de 1 februarie 2022, urmând a cuprinde și facturile pentru energia consumată în luna ianuarie 2022. Pentru energie electrică toți consumatorii casnici vor plăti consumul la prețul de dinainte de liberalizare. De asemenea, plafonarea prețurilor la consumatorii casnici scade de la 1 leu la 0,8 lei/KWh, iar pragul de consum pentru consumatorii eligibili la compensare crește de la 300 de KWh/lună, la 500 KWh/lună. Astfel, proporția celor care vor beneficia de compensări va crește de la 10 la sută la 90 procente din totalul consumatorilor casnici. În plus, pentru școli, spitale, IMM-uri și alte instituții din infrastructură critică se va aplică un preț total plafonat la 1 leu/KWh. 

În ceea ce privește gazele naturale, s-a convenit că plafonarea prețurilor la consumatorii casnici să scadă de la 0,37 lei la 0,31 lei/KWh, iar pragul de consum pentru consumatorii eligibili să crească de la 1.000 mc/5 luni la 1.500 mc/5 luni. Toți consumatorii casnici care se încadrează în acest consum vor beneficia de o reducere de 40 la sută, față de doar 33 la sută cum era înainte. Pentru școli, spitale, IMM-uri și alte instituțîi din infrastructură critică se va aplică un preț total plafonat la 0,37 lei/KWh. Sunt măsuri așteptate de toți românii, indiferent că vorbim de consumatori fizici sau de persoane juridice, măsuri pe care PSD le-a promovat încă de la începutul crizei.

Marius Eugen OSTAFICIUC

Președinte PSD Municipiul Iași, deputat

Comentarii