Putin: „Mai multe puncte” din planul de pace al Chinei ar putea fi luate ca bază pentru o înţelegere în Ucraina

marți, 21 martie 2023, 19:28
1 MIN
 Putin: „Mai multe puncte” din planul de pace al Chinei ar putea fi luate ca bază pentru o înţelegere în Ucraina

Multe puncte din planul de pace al Chinei referitor la Ucraina pot fi luate ca bază pentru o înţelegere atunci când Occidentul şi Kievul vor vrea să discute despre asta, dar deocamdată o astfel de disponibilitate nu există, a declarat Vladimir Putin marţi, în urma discuţiilor cu liderul chinez Xi Jinping, relatează TASS.

"Credem că multe dintre prevederile planului de pace prezentat de China sunt în concordanţă cu abordările Rusiei şi pot fi luate ca bază pentru o soluţionare paşnică atunci când Occidentul şi Kievul vor fi pregătiţi pentru aceasta", a declarat şeful statului rus.

El a precizat însă că "până în prezent nu a existat o astfel de disponibilitate" care să fi fost sesizată de Rusia.

Liderul rus a descris discuţiile cu omologul său chinez ca fiind "reuşite şi constructive" şi a declarat că acestea au arătat că Beijingul este în mod clar acum cel mai important partener economic al Moscovei.

Comentarii