Reevaluarea ţiganilor – Sociolog Gelu Duminică: Cât de mult au contribuit romii la dezvoltarea spaţiului românesc? Domenii şi exemple. O analiză inedită

Gelu Duminică (foto jos) este sociolog, dar şi un cunoscut activist român de etnie romă, profesor asociat al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti. S-a născut la Galaţi, într-o familie romă de condiţie modestă. Aici a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Asachi“, apoi Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti.

Iată cea mai recentă postare a lui, pe pagina sa de Facebook, pe tema expusă mai sus:

«Zilele trecute, urmare a unei postări pe care am făcut-o şi care fost vizualizată de peste 350.000 de oameni, mi-au fost adresate zeci de comentarii rasiste. Cele mai blânde au redat proverbul „ţiganul tot ţigan” şi cele mai rele îl chemau în sprijin pe Antonescu. Dacă aş avea un dolar de câte ori am auzit astfel de ziceri sunt sigur că aş fi avut astăzi suficienţi bani să plătesc datoriile celui mai mare datornic la bugetul de stat şi să îmi mai rămână şi mie suficienţi bani să trăiesc până la adânci bătrâneţe.

În cele ce urmează voi încerca, atât cât permite un articol de facebook, să ofer şi altă perspectivă asupra contribuţiei pe care romii au avut-o la dezvoltarea spaţiului românesc.. Bineînţeles, îmi doresc ca fiecare dintre noi sa facem un pas în a înţelege ca orice generalizare şi tratare superficială a realităţilor poate genera monştri.

– Arta culinară si muzică. Primii maeştri bucătari pe ce acest spaţiu geografic au fost romi şi mai tot ceea ce înseamnă bucătărie românească actuală a fost păstrată li dezvoltată de aceştia . Statutul de rob/sclav a romilor a făcut ca foarte mulţi dintre cei ce se aflau în stare de servitute să fie folosiţi la toate muncile gospodăriei şi de menaj. Cam tot personalul de care era nevoie pentru buna administrare a unui domeniu boieresc (inclusiv doicile) era ocupat de robii ţigani. Ei ofereau avantajul că nu aveau nevoie de simbrie şi erau la dispoziţia stăpânului în permanenţă. Bineînţeles că unii boieri investeau destul de mult astfel încât casa lor să aibă renumele de a fi extrem de primitoare cu cei ce îi treceau pragul, motiv pentru care cam tot personalul de care era nevoie pentru a impresiona eventualii oaspeţi, în special bucătarii şi lăutarii, erau romi bine instruiţi în tot ceea ce astăzi se numeşte arta culinară şi arta spectacolului. Există o sumă de documente istorice care ne arată că unii boieri trimiteau cetele de romi la Istanbul să deprindă meşteşugul muzicii şi bucătăriei, Vasile Alecsandri introducând chiar şi în Coana Chiriţa un astfel de personaj, în persoana lui Barabulă. Despre Barbu Lăutaru, care impresiona chiar si pe marele Liszt cu meşteşugul său, nu are rost să mai aducem aminte… cei mai buni bucătari de secolul XIX erau romi (şcoliţi chiar şi la Paris) şi poate cel mai celebru este bucătarul Dincă care a inspirat scurt metrajul „Bilet de iertare” al Alinei Şerban….

– Teatru: Printre cei ce erau instruiţi în a distra boierii erau şi măscăricii proveniţi din rândul robilor. Teatrul, ca forma de artă, apare destul de târziu în actualul spaţiu românesc însă mărturii privind măscăricii romi sunt cu multă vreme înainte în destule cronici. La rândul lor, măscăricii aveau privilegiul de a putea spune mai orice ce putea să îi facă să se distreze pe cei ce participau la sindrofii, fără a fi pedespsiţi în vreun fel. Comedia şi arta dramatică românească, aşa cum este ea astăzi, îşi au originea, şi la noi ca în alte părţi, în munca măscăricilor.

– Economie: în 1856 documentele istorice ne arată că de prevederile legii de emancipare (dezrobire) au beneficiat cam 250.000 de romi. Dacă ne jucăm cu un calcul care porneşte de la premiza că fiecare rob producea pentru boier echivalentul unui singur leu pe zi (valoare actuală), în plus faţă de costurile de care acesta avea nevoie să trăiască, calculul economic ar arăta cam aşa:

250.000 x 1 leu/zi x 365 zile/an = 91.250.000 lei, ceea ce înseamnă aproximativ 20.000.000 de euro/an.

Dacă avem în vedere că robia romilor de pe acest spaţiu este cam cea mai lungă stare de dependenţă în care un popor a trăit vreodată (aproape 500 de ani documentaţi istoric) putem doar să ne imaginăm (având in vedere numărul variabil de robi din fiecare secol) care este contribuţia financiară a romilor la ceea ce România este astăzi.

– Agricultura: Ţăranul român şi meşteşugarul rom s-au înţeles dintotdeauna bine pentru simplul motiv că meşteşugurile lor erau interconectate. Ştiinţa de a lucra pământul şi de a îngriji animale ale ţăranului român era completată de uneltele produse de romi. Această interconectare i-a făcut pe mulţi boieri să oblige ca unele şatre ale meşteşugarilor romi, aflate în stare de robie, să aibă o oarecare libertate de mişcare pe toată zona deţinută de boier astfel încât toţi ţăranii să poată avea acces la serviciile oferite de aceştia (de aici avem proverbul „a se muta ca ţiganul cu cortul”). Această „libertate” care venea ca o obligaţie pe care sclavul nomad o avea faţă de deţinător, aducea în plus boierului, pe lângă recolte mai bune, şi nişte bani care întregeau averea stăpânului. Singurii care nu permiteau acest timp de „libertate” erau mănăstirile care beneficiau gratuit de munca specializată a şatrelor care erau deţinute de boierii locurilor. Pentru economia feudală din Ţările Române, contribuţia economică a robilor a fost atât de importantă încât au decis ca aceşti oameni sunt de fapt „obiecte” (robii romi nu aveau statut juridic de om), putând fi daţi moştenire sau vânduţi după bunul plac.

– Campanii militare: orice campanie militară a Moldovei şi Valahiei avea nevoie de sute, chiar mii, de meşteşugari care trebuiau să fabrice armele necesare, să construiască poduri şi să susţină logistic armatele angrenate în lupte. Toate aceste activităţi, care acum sunt cuprinse de specializarea geniu, erau îndeplinite de robii romi. Oarecum necunoscut este faptul că unul dintre motivele pentru care Ştefan cel Mare l-a atacat pe Radu cel Frumos (bătălia de la Soci) era tocmai faptul că domnul Moldovei pusese ochii pe robii din Valahia de care economia şi armata sa aveau nevoie. Peste 15,000 de robi romi au ajuns în Moldova, drept pradă de război, robi ce au fost parte dăruiţi mănăstirilor construite de Voda şi altă parte necesari pentru a susţine acţiunile militare moldoveneşti. Dacă avem în vedere şi faptul că alţi 15.000 de robi romi au fost aduşi în Moldova în timpul domniei sale, înţelegem importanţa economică a acestora (dacă nu uităm că la bătălia de la Vaslui armata moldavă, cu tot cu sprijinul lumii creştine, avea 40,000 de suliţe, realizăm că armata moldavă era cam egală numeric cu numărul de sclavi romi adus Ştefan în timpul domniei sale). Şi credeţi-mă că nu i-a adus să planteze panseluţe ci să muncească şi să construiască ce era de construit, chiar şi celebrele mănăstiri din Bucovina.

Într-o postare viitoare o sa aduc în atenţia cititorilor şi rolul soldaţilor români de etnie romă in Războiul de Reîntregire a Neamului şi în Cel de-al doilea război mondial. Nu o fac pentru a trezi reacţii adverse ci doar, tributar învăţămintelor din Mitul Peşterii, din dorinţa de a arăta că realitatea are, de multe ori, cu totul alte forme decât ceea ce credem că ştim. Atunci când focul cunoaşterii se înteţeşte…»