Regenerare de mărţişor

Totul sub cupola unei idei eterne în spiritualitate şi artă, aceea de renaştere. Nume cunoscute ale plasticii româneşti, dintre care unii incluşi deja în istorii ale artei, au expus alături de autori din generaţiile mai noi sau chiar debutanţi în căutarea identităţii. E un semn de smerenie, ce rezonează subtil cu atmosfera tainică a Sfântului şi Marelui Post al Paştilor, dar şi unul pedagogic din partea maeştrilor, acela de a expune alături de ucenici. Curatorul expoziţiei, acelaşi neobosit şi generos pictor Mihai Coţovanu, confirmă cu prilejul acestei reuniuni plastice că este şi un excelent comunicator, adică cel care pune în comuniune artiştii, pentru a realiza starea de bucurie a creaţiei în serviciul comunităţii. Mi-am permis acest exerciţiu semantic, pentru a pune în acord frenezia culorilor cu generozitatea ideii de regenerare/ germinare/ renaştere.

Fără să ne propunem ierarhii, întrucât nu aceasta este miza unei prezentări, nu putem să nu remarcăm, dintru început, tablourile unor artişti consacraţi, atât de critica de specialitate, cât şi de public. Maestrul Constantin Tofan este prezent cu un remarcabil tablou-şcoală, deloc întâmplător intitulat Regenerare. E o feerie de galben şi auriu, o metaforă concentrată despre ciclurile vieţii, începând cu stadiul embrionar şi încheind cu cel auroral, al confirmării şi împlinirii. E o ordine divină în acest univers al creaţiei, sugerat în chip explicit de către eminentul pictor. Detaliul lucrat cu o acribie de bijutier intră într-un acord sublim cu metamorfozele creaţiei divine. Semn că lui Dumnezeu nu i-a scăpat niciun amănunt la ceasul Genezei.

Mihai Coţovanu expune un portret de fetiţă, de o vigoare şi expresivitate care confirmă un adevăr împărtăşit de tot mai mulţi exegeţi: pictorul ieşean este unul dintre cei mai buni portretişti din arta plastică românească.

Un alt nume de referinţă al plasticii ieşene, Viorica Toporaş expune un peisaj de primăvară de o vibraţie coloristică şi o frenezie luminoasă care mărturiseşte, dacă mai era nevoie, deplina maturitate a artistei.

Un tablou-metaforă, intitulat Continuitate, sub semnătura Mariei Mănucă întăreşte adevărul că în pictură, la fel ca în filosofie totul începe cu ideea. Aici, domniţele dintr-un tablou votiv din epoca Rareşiană îşi dau mâna, peste timp, cu o tânără poetă.

Un tânăr cu studii temeinice în citadela artelor renascentine, Florenţa, Cristi Ghiorghiu, despre care cu siguranţă că vom mai auzi, este prezent cu un tablou – feerie, lucrat cu o remarcabilă onestitate, într-o tehnică a suprapunerii culorilor cum rar întâlneşti, ce sugerează discreta vibraţie a foşnetului mătăsii.

Aurelian Prodan este un artist din şcoala chişinăuană, care mărturiseşte că a stăruit temeinic şi cu folos asupra tehnicilor elaborate ale Şcolii ruse. Culorile diafane au ceva din transparenţa şi vigoarea marilor maeştri ai acestei şcoli. În Natură statică şi în Emoţii în nuanţe de gri, rafinamentul coloristic stă într-un acord deplin cu eleganţa savantă a formelor.

Ene Liviu Adrian expune un Brâncuşi ce pare să ne chestioneze peste timp, mustrător, în vreme ce tehnica ne trimite la tradiţia bizantină a mozaicului.

Sorin Otânjac explorează universul simbolic în metafore poetice subtile, în vreme ce Andrei Coţovanu ne împărtăşeşte din experienţa de la Barbizon, într-un peisaj urban de o riguroasă geometrie, nu lipsită de fior poetic.

Rica Nemţanu, Brânduşa Bradu, Angelica Pagu, Ştefan Gafincu, Viorel Vasiliu, Silvia Anton, Otilia Chiriac, Romeo Ionescu, Viorica Bordianu, Ofelia Huţul, Elena Câmpan ori Adrian Botezatu completează galeria artiştilor plastici expozanţi. Iar mărţisorul pe care ni l-au dăruit merită cu prisosinţă să fie consemnat în cronica artistică a timpului nostru.

Mihai Dorin este istoricş publicist