Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană

joi, 03 martie 2022, 18:23
2 MIN
 Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană

Preşedintele Republicii Moldova a semnat, joi, cererea de aderare la Uniunea Europeană care va fi adresată preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron.

“Cetăţenii Republicii Moldova demonstrează lumii că sunt un popor matur”, a declarat, joi, Maia Sandu, într-o declaraţie de presă.

Aceasta a precizat că, auzind tunurile din Ucraina la graniţa ţării, Republica Moldova îşi păstrează neutralitatea, dar cetăţenii rămân calmi şi generoşi.

“Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru viitorul nostru. Vrem să trăim paşnic, parte a lumii libere. Dacă unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt şi hotărât. Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a mai declarat Maia Sandu.

Aceasta a semnat documentul despre care a precizat că va trimis în zilele următoare preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, care deţine în această perioadă preşedinţia Consiliului Uniunii europene.

Aderarea la UE este în mod normal un proces lung şi tensionat politic, în timpul căruia ţările trebuie să se alinieze la regulile şi valorile UE. Statele membre ale UE au ultimul cuvânt în privinţa aplicaţiilor de aderare.

Ţări care au oficial statutul de candidate la aderare sunt Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru şi Turcia. Cu toate acestea, negocierile de aderare sunt blocate sau trenează de mai mulţi ani.

Statutul de candidat la aderarea la UE poate oferi unei ţări beneficii concrete, de exemplu datorită faptului că aceasta devine mai atractivă pentru investiţii, fluxurile comerciale sunt mai uşoare şi stabilitatea este mai mare, conform UE.AGERPRES

Comentarii