Restanţe

 În binele sau în răul limbii române din discursul public. Deoarece încă nu s-a anunţat sfârşitul inocenţei, iar, la reexaminare, se poate şi mărirea notei!

* Ogna regională (sudică) explică pronunţii hipercorecte de tipul maCneziu, proCnoză, chiar şi diaCnostic, dar ultima a vedetelor publicităţii, nu a medicilor. Care au umorul lor: „Publicitatea nu dăunează… vinde(că)!” se poate citi pe peretele unui nesfârşit hol de la fostul „Parhon” din Iaşi.

* Cifrele, ca intertextualitate în ceea ce priveşte codul, şi-au făcut loc în scrierea contemporană, a cărei practicare devine tot mai dificilă (dacă ne-am lăsa copleşiţi de seriozism). Altfel, ciudăţenia ne pune mintea la contribuţie: „Toate-s vechi şi 9-s toate”. Şi, de fapt, s-ar părea că rămânem la nouă: „#România 9”. Ultimul caz aducându-ne aminte de o inovaţie seducătoare pentru Cezar Petrescu, care, într-un roman, cu acţiunea pe la Huşi (?), punea în vedetă o reclamă tomnatică (nu doar moldovenească): „Vinuri vechi şi 9” (cică textul nu ar fi încăput pe suportul pe care se începuse scrierea!).

* Dar engleza nu îşi dezminte prestigiul de invadatoare nici pe acest teren: „Multă LOVE 4 tu!” şi poate semna G. Araspopi. Norocul nostru e că scriem (cam) fonetic, căci, altfel, cu patronimicele nu te joci! Iată că, după cum se spune, chiar opt din zece francezi nu-şi pot scrie corect numele.

* Pronunţia germană /şt/ (unde trebuie!) începe să atragă atenţia: anumite reclame sunt finanţate de Ştrabag! (scris cu /st/, fireşte). Pe când şi pe ce căi eliberarea de mezalianţa ştres, ori de încurcătoreala în ceea ce-l priveşte pe şprei?

* Plusvaloarea capătă un sens pe dibuitelea (adică după ureche) la nivelul cel mai înalt al politicii oficiale. De la „mărirea valorii unui bun care n-a suferit transformări materiale”, din economia politică (după fr. plus-value), şi chiar după doctrina marxistă, „valoare nou-creată de către muncitori în procesul de producţie peste echivalentul valorii forţei lor de muncă şi însuşită gratuit de către capitalist”, Viorica D. a ajuns să se mulţumească doar cu partea a doua, dar conferindu-i tăria lui plus: „ceva deosebit de valoros” (evaluare asumată!), după cum dovedesc şi exemplele excerptate; D-sa „a declarat… că a propus pentru portofoliile Educaţiei Naţionale şi Afacerilor Europene doi oameni cu experienţă, care pot aduce plusvaloare…”. Sau, la primirea preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani: „subiectele legate de pregătirea României pentru preluarea preşedinţiei Consiliului UE vor aduce plusvaloare”. Mă rog, nu s-a lăsat nici la preluarea preşedinţiei Consiliului UE, afirmând, cu mare generozitate, că „plus-valoarea românilor în această mare familie europeană constă inclusiv în spiritul dinamic şi profund pro-european”. Norocul nostru că am aflat!

* Auto- câştigă teren, printre cele mai frecvente compuse din ultimul timp aflându-se autoevacuarea: „Victimele din apartamentul ce a luat foc s-au autoevacuat” ne spune grav un pompier gradat, parcă uşor dezamăgit. Ei, prin aprilie 1944, tot pe picioarele proprii plecaseră şi bucovinenii, trecuţi în Moldova peste vechiul „cordun”. Numai că aceştia, după toate, din nenorocitul neologism, pierduseră o vocală: prin iunie-iulie jeleau „Vacuare, vacuare, tare eşti lungă şi mare!”. Iar cea mai curioasă, dar şi vătămătoare auto- ar fi ˜ medicaţia, expresiv definită de o doctoriţă drept „medicaţie prin contagiune”.

* Precistanul este numele unei localităţi ce ne-a atras atenţia după o tablă indicatoare de pe ruta Buzău – Focşani. Dacă, după prima impresie, ar fi vorba de ceea ce în lingvistică se numeşte „moţiune”, adică de obţinerea, cu ajutorul unui sufix, a unui feminin de la un masculin (cum ar fi jandarmeriţă, de la jandarm), ori a unui masculin de la un feminin (de tipul curcan, de la curcă), efectul rezultatului ar fi de-a dreptul fantastic! Precista, un slavonism, înseamnă „preacurata” şi este un calificativ curent pentru Maica Domnului. Atunci, cum să-ţi imaginezi, pornind de la feminin, un „prea curat”, cu atât mai mult cu cât sufixul -an mai este şi un măritor, adică un augmentativ, ca în cazurile bogătan, lungan, respectiv care induce această reprezentare: găligan, vlăjgan. M-ar bucura combaterea impresiei…

* Alte bunuri şi bunătăţi: „N-am mai scos profit de ani buni!” s-ar părea că se destăinuie, uşurat, fostul director al unei mari firme, scoasă la licitaţie. Asocierea cu chinul, de frumoasă tradiţie, se menţine viguros: în legătură cu Hosni Mubarak, ce ar fi omul momentului, „presa din toată lumea scoate la iveală detalii picante din viaţa dictatorului, cum ar fi boala care se pare că îl chinuie de ani buni sau averea impresionantă pe care a reuşit să o adune” (/businessmagazin.ro/). Sau: „Poliţiştii se chinuie de ani buni să-l prindă, însă Boerică stă cu burta la soare şi se crede Zorro” (/cancan.ro/). Tot bunătăţuri, şi una şi cealaltă!

Stelian Dumistrăcel este profesor universitar doctor în cadru Departamentului de Jurnalistică şi Ştiinţele Comunicării de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi