Reţea de traficanţi de fete, destructurată. Cea mai mare pedeapsă, o tânără de 20 de ani

luni, 07 decembrie 2020, 02:50
2 MIN
 Reţea de traficanţi de fete, destructurată. Cea mai mare pedeapsă, o tânără de 20 de ani

Trei traficanţi de minore au fost ridicaţi de către poliţişti şi băgaţi după gratii, ei fiind condamnaţi zilele trecute. Cei trei, printre care şi o tânără de 20 de ani, care pare a fi lidera grupului, ea primind şi pedeapsa cea mai mare de altfel, făceau parte dintr-un grup organizat alcătuit în total din şase indivizi. 

Ceilalţi trei membri au grupului, adică Petru Vascal zis Ducu, Fernando Colac zis Fefe şi Gabriel Sînescu, se aflau deja în Penitenciarul Iaşi, unde îşi aşteptau pedepsele. Ceilalţi trei din grupare, adică Andreea Aanei, Florin Dumitru zis Tulia şi Andrei Luca zis Nando, au fos săltaţi zilele trecute şi duşi la puşcărie. Andreea Aanei, alături de ceilalţi, a fost acuzată că ar fi traficat cel puţin trei minore.

“La data de 5 decembrie, poliţiştii Biroului Urmăriri Iaşi au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii emise pe numele a două persoane din municipiul Iaşi. Astfel, a fost depistată o tânără de 20 ani, pe numele căreia Tribunalul Iaşi a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 4 ani, 11 luni şi 10 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi complicitate la comiterea acestei infracţiuni. De asemenea, a fost depistat un bărbat de 32 ani pe numele căruia Tribunalul Iaşi a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de minori.

La aceeaşi dată, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Iaşi au depistat un tânăr de 20 ani, din municipiul Iaşi, pe numele căruia Curtea de Apel Iaşi a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani şi 4 luni pentru complicitate la infracţiunea de trafic de minori. Cele trei persoane au fost încarcerate în Penitenciarul Iaşi vederea executării pedepsei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii