COMUNICAT DE PRESA

Rețeaua de electricitate va fi extinsă în zona Galata

joi, 09 aprilie 2020, 14:41
1 MIN
 Rețeaua de electricitate va fi extinsă în zona Galata

Municipalitatea demarează proiectul de extindere a rețelelor electrice în zona Galata. Prin acesta vor fi realizați 6,32 kilometri de linii electrice subterane de 20 kV și 14,4 kilometri de liniile electrice subterane de 0,4 kV, la care se adaugă opt puncte de transformare. Valoarea totală a proiectului este estimată la suma de 9.786.628,33 lei, cu TVA.

Documentația aferentă proiectului a fost avizată favorabil în Comisia tehnico-economică de avizare și recepționare a documentațiilor aferente proiectelor de investiții derulate de Municipiul Iași la începutul acestei săptămâni, în timp ce studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru acest proiect au fost aprobate de Consiliul Local în ședința din 21 februarie.

Investiția va fi concretizată prin asocierea Primăriei Municipiului Iași cu SC Delgaz Grid SA, cele două părți urmând să suporte, fiecare, jumătate din cuantumul cheltuielilor. În perioada următoare urmează solicitarea acordului din partea proprietarilor de terenuri pe care urmează să treacă rețeaua de alimentare cu energie electrică, încheierea contractelor de asociere și de cofinanțare cu SC Delgaz Grid SA și întocmirea documentației pentru scoaterea la licitație a proiectării și execuției lucrărilor.

Elaborarea proiectului are la bază numeroasele solicitări venite din partea cetățenilor consultați în cadrul dezbaterii publice inițiate de municipalitate pe marginea Bugetul Municipiului Iași pe anul 2020.

Comentarii