REŢETĂ – Cum putem scăpa de PSD-ul lui Dragnea? Analiză detaliată: care sunt paşii!

În ciuda unor sondaje recente pline de optimism (unul scurs pe surse chiar din interiorul PSD), opoziţia democratică rămâne într-un blocaj de creştere. Dacă avem destule motive să credem că partidul lui Dragnea nu mai e ce-a fost când câştiga ultimele alegeri, ar fi o mare greşeală să-i punem eroziunea pe seama mesajelor şi acţiunilor convingătoare ale opoziţiei. Asistăm mai degrabă la un dublu joc cu sumă nulă: ce pierde PSD pare să se adune la ALDE, colegul cu care împarte guvernarea, în timp ce de cealaltă parte, a opoziţiei, ce pierde PNL se adună la ”colegele” USR şi Mişcarea lui Cioloş (viitoarea MRÎ). Cu alte cuvinte, spectrul politic rămâne imobil şi divizat în două ”bule” paralele; niciun transfer semnificativ de voturi dintr-una în alta, nicio schimbarere importantă în compoziţia ”ideologică” a electoratului.

Sigur că, dacă s-ar anunţa acum alegeri anticipate, opoziţia ar putea să adune ceva mai multe procente decât PSD^ALDE şi să ajungă la guvernare, dar pentru România asta n-ar însemna mare lucru. La halul în care lasă actuala putere economia ţării, orice viitor guvern şi-ar frânge gâtul rapid încercând s-o readucă pe linia de plutire prin politici de austeritate, şi ne-am putea trezi într-o situaţie politică şi mai proastă; cu un PSD din nou pe cai mari, în fruntea unei populaţii tânjind după vremurile de aur când partidul lui Dragnea mărea salarii şi pensii şi lumea părea s-o ducă din ce în ce mai bine. Ceea ce chiar ne-ar duce cu totul de râpă.

După părerea mea, opoziţia poate să evite un asemenea scenariu doar dacă reuşeşte să treacă peste un blocaj de discurs, care mie mi se pare tot mai evident, şi pe care îl sesizez mai ales pe următoarele linii de argumentare:

Linia economică – E o gravă greşeală să ataci guvernarea lui Dragnea pe motiv că a mărit, spre exemplu, salariul minim, pensiile şi salariile bugetarilor. E un atac facil şi neproductiv. Te-aplaudă o parte dintre ai tăi, din ăia de dreapta, oricum convinşi şi majoritar captivi, şi oferi PSD cea mai puternică armă de contraatac: nu-i votaţi pe ăştia că vă iau banii înapoi. Iar cu o sperietoarea din asta, PSD scoate masiv lumea la vot şi te face praf. De aceea, zic, opoziţia ar trebui să-şi facă prioritate zero din a transmite clar şi răspicat: niciun beneficiu (cu excepţia evidentă a pensiilor speciale mai mult decât nesimţite) nu va fi luat înapoi. Şi nu, nu e populism ce zic aici, e realism. Politicienii trebuie să găsească soluţii pentru ca oamenii s-o ducă mai bine, altfel n-am mai avea nevoie de alegeri, am angaja un guvern de contabili care doar asta ştiu să facă: să taie din costuri, adică din pensii şi salarii, pentru că acolo se duc cei mai mulţi bani, şi gata.

Linia justiţiară – Între radicalii puterii, care cred în balivernele cu statul paralel, şi radicalii opoziţiei, pentru care justiţia şi serviciile sunt brici şi curate ca lacrima, există masă imensă de moderaţi din ambele tabere care ar fi oricând dispuşi să comunice unii cu alţii. Opoziţia (ca şi puterea, de altfel) a rămas însă cantonată în discursul radical. Pare mai sigur aşa: de ce să-ţi baţi capul să cauţi soluţii (şi să le comunici profesionist) care să şi îndrepte ce merge rău în justiţie, dar să-i şi conserve independenţa? E mai greu, ştiu, şi cu siguranţă mai riscant. Dar, din nou o zic, pentru asta sunt politicienii, să găsească soluţii pe care noi, cei care doar votăm, fie nu avem timp, fie nu avem suficiente resurse să le căutăm.

Linia culturală – Mă refer la definiţia largă a culturii, care include mentalităţi, stiluri de viaţă etc. O mare problemă a opoziţiei este că nu reuşeşte (pentru că nici nu-şi prea bate capul) să se facă înţeleasă de marea masă a populaţiei României. Se concentrează aproape exclusiv pe electoratul urban, educat şi relativ prosper, vorbeşte pe limba lui, asta şi pentru că de-acolo şi provine, în timp ce milioane şi milioane de români văd în ei doar o aroganţă, uneori nici măcar mascată, de trăitori din altă lume. E ciudat pentru mine că acest lucru nu pare a fi înţeles de mai nimeni de prin opoziţie, pentru că e plin pe-acolo de oameni şcoliţi, care ştiu cum se face politică prin alte părţi mai evoluate. În politică nu pleci niciodată de la premisa că există teme populare şi teme elitare, sau electorat deştept şi electorat prost. Există doar discursuri bune şi discursuri proaste, pe orice temă dată, şi pentru orice electorat vizat. Şi e treaba politicienilor (din nou) să ştie să comunice, să se facă înţeleşi de absolut oricine. Opoziţia e obligată, dacă chiar vrea să scoată ţara asta din rahat şi nu doar să câştige, eventual, nişte alegeri, să vorbească cu şi pentru toţi cetăţenii ţării. Altfel, vom continua să ne învârtim cu toţii în bulele noastre auto-suficiente până vine unul de-alde Dragnea şi ne leagă în lanţurile unui regim medieval, din care nu ne mai scoate nimeni întregi.

Pavel LUCESCU