Rețeta loviturilor ţigăneşti de milioane. Stăneștii aveau români naivi angajați cu ziua pe funcții de patroni

Un grup de evazionişti ţine în şah de zece ani justiţia ieşeană. Specializat în achiziţii de marfă cu cecuri fără acoperire, spălare de bani şi înşelăciune, grupul a reuşit să înşele în decurs de doi ani şi jumătate firme din judeţele Iaşi, Timiş, Braşov sau Prahova, cauzând prejudicii de peste un milion de lei. Pe scurt, „afacerea“ pare simplă: se cumpăra marfă de toate felurile, plătindu-se cu cecuri fără acoperire. Marfa era trecută apoi prin mai multe firme, pentru a i se pierde urma şi era revândută la preţuri mult sub cel al pieţei. Infractorii se alegeau cu banii, iar furnizorii cu paguba.

Iţele afacerilor derulate de infractori au fost însă atât de încurcate, încât procurorii au avut nevoie de 7 ani pentru a le pune în ordine într-un rechizitoriu. Au urmat trei ani de proces la Tribunal, urmaţi de atacarea sentinţei în faţa Curţii de Apel. S-a împlinit deja un an şi jumătate în care nu s-a putut ajunge la discutarea fondului dosarului. Cele aproape 20 de termene de judecată au constat în amânări succesive: ba nu au avut avocat, ba cel desemnat din oficiu nu s-a prezentat şi a trebuit înlocuit, ba s-au cerut noi expertize, ba s-a invocat vreo excepţie. Procesul nu dă semne să se apropie prea curând de final, iar maşinile, un hidrofor, aurul şi banii confiscaţi puşi sub sechestru în vederea acordării despăgubirilor aşteaptă în magazii.

Rechizitoriul întocmit de procurori îl consideră drept cap al reţelei pe Mihai Nicuşor Stănescu, ceilalţi 11 fiind fie rude ale acestuia, majoritatea din Hârlău, fie români cooptaţi pentru a da o notă de onorabilitate.

„Activitatea lucrativă“ a găştii a început în vara anului 2006, când grupul a cumpărat o firmă cu sediul în Bucium. Pentru oricine ar fi făcut verificări minime, totul era în regulă. Societatea nu era nouă, dimpotrivă. Fusese înfiinţată încă din 1994, nu avusese probleme legate de neplata furnizorilor, dar în 2005 acumulase datorii. Era practic o firmă obişnuită, ca majoritatea societăţilor mici şi mijlocii din Iaşi. Firma a fost cumpărată de grup special pentru a sluji ca vehicul infracţional, conform expresiei folosite de procurori. I s-a căutat un administrator, în persoana unui cunoscut al lui Mihai Stănescu. B.C. mai lucrase pentru acesta, primind la un moment dat 300 de lei pentru 10 zile de muncă. B.C. urma să devină administrator, iar Stănescu, simplu angajat al firmei.

„Ştii cum e bine, să-ţi găseşti un român, să treci firma pe el şi tu să fii angajat la firmă. Să te angajezi muncitor cu carte de muncă, delegat, contabil, ce vrei tu, o funcţie cât de cât. Şi poate să ţină el o mie de locuri, tu furi actele şi vii acasă. Şi el o să te pârască şi pe tine, obligatoriu. Şi el o să te pârască, şi tu spui: «da, domnule, am făcut, numai că eu nu am dat, nu am luat, el a făcut, el a dres, eu sunt un simplu angajat». Că dacă nu ai fi angajat, te bagă complice, înţelegi? Că ce ai fi căutat tu la firmă dacă nu ai nicio treabă cu firma! Înţelegi, aşa tu eşti angajat şi ai dreptul să afli tot ce se întâmplă în firmă. Ei, şi atunci nu o să aibă ce să-ţi facă! E foarte legal!“, îi explica ulterior Mihai Stănescu unui cunoscut.

Doar că B.C. a refuzat propunerea, ameninţând chiar că se va duce la poliţie. În această situaţie, a fost găsit un alt „administrator de paie“, Dan Gheorghiu, care a acceptat cooptarea în grup, contra unei sume modice de bani. Ulterior, în afacere au mai fost introduse şi alte societăţi, cu alţi administratori de paie, cum au fost Sergiu Marius Manolache şi Ciprian Tarcan. Fiecare membru al grupului în cadrul firmelor a primit atribuţii precise, titulaturile oficiale fiind însă adaptate în funcţie de necesităţi. Mihai Nicuşor Stănescu era, uneori, director general, alt Stănescu era merceolog delegat. Gheorghiu se prezenta ca administrator, contabil şef sau merceolog delegat. Mircea Stănescu era oficial doar şofer, dar în fapt coordona activitatea „din teren“. Doi membri ai găştii au avut ca atribuţii exclusive recrutarea şi instruirea „administratorilor“.

Operaţiunile standard se desfăşurau după un scenariu simplu. „Şoferul“ Stănescu îl ducea pe „delegatul“ Gheorghiu la un posibil furnizor. Deşi Gheorghiu era cel care negocia oficial cu furnizorii, o făcea sub coordonarea directă a „şoferului“. Marfa era plătită cu file cec, încărcată şi vândută ulterior în numerar, după ce fusese trecută fictiv şi prin alte societăţi.

350.000 de lei dintr-un foc

Grupul achiziţiona cu precădere materiale de construcţii, care se puteau revinde uşor. De exemplu, cu reprezentanţii unei firme din Timişoara, s-a discutat cumpărarea de ţevi şi elemente preizolate, polistiren expandat ignifugat şi panouri sandwich cu vată minerală. Până la urmă, s-au cumpărat doar panouri sandwich, „plătite“ cu două file cec în valoare de aproape 350.000 lei. Timişorenii au rămas cu impresia că au discutat o afacere serioasă cu un client care a cumpărat doar panouri sandwich, fiind nemulţumit de preţurile pentru alte produse.

De la o firmă din Oneşti, grupul a comandat uşi şi geamuri termopan şi elemente de decor pentru grădină din fibră de sticlă în valoare de 26.000 lei. Potenţialul furnizor a verificat firma Stăneştilor, a constatat că nu se află în incidenţă de plată, aşa că a acceptat filele cec.

Prin aceeaşi metodă, s-a cumpărat cherestea în valoare de 25.500 lei de la o firmă din Valea Lupului.

De la altă firmă, ieşeană, s-au cumpărat placaj, polistiren expandat şi 210 stâlpi electrici din beton, în valoare de peste 100.000 lei. Stâlpii au fost vânduţi cu preţuri mai mici cu 15-18% decât cel al pieţei. De la altă societate au cumpărat 4 motoscutere şi un ATV, deşi o astfel de achiziţie nu avea nicio legătură cu obiectul oficial de activitate.

Afacerea s-a derulat fără probleme până în februarie 2009, când au început să se adune reclamaţiile făcute de furnizorii care nu-şi putuseră încasa cecurile primite în schimbul mărfii. Procurorii au stabilit că activitatea infracţională a grupului a fost favorizată şi de atitudinea unor clienţi, care au acceptat să cumpere marfa revândută, fără a sesiza organele de anchetă, deşi condiţiile tranzacţiei erau suspecte.

„Placajul de fag a fost vândut cu: 1.800 lei fără TVA pe metru cub, în condiţiile în care preţul de achiziţie din facturi era net superior, aspect ce trebuia să ridice în mod obiectiv suspiciuni asupra provenienţei mărfurilor, interesul ridicat al inculpaţilor de a comercializa rapid placajul şi de a obţine preţul doar în numerar şi în cel mai scurt timp, opunându-se oricărei alte modalităţi de plată (…) denotă intenţia directă cu privire la realizarea transferului mărfurilor obţinute în mod fraudulos şi ascunderea adevăratei naturi a provenienţei lor“, au menţionat procurorii.