A vrut să ajungă în Ceruri, dar s-a trezit pe patul de spital, la Urgenţe

S-a rupt ştreangul în care se spânzura şi a căzut de la etaj, rănindu-se foarte grav

miercuri, 06 iunie 2018, 01:50
1 MIN
 S-a rupt ştreangul în care se spânzura şi a căzut de la etaj, rănindu-se foarte grav

Două tentative de sinucidere au fost înregistrate în Iaşi în ultimele două zile. Un bărbat de 37 de ani a încercat să-şi pună capăt vieţii prin spânzurare, dar a căzut de la 15 metri, de la balconul locuinţei, şi a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântului Spiridon“ din Iaşi. Acesta avea răni provocate de strânsoare, dar şi un traumatism cranio-cerebral, traumatism de bazin şi o contuzie toraco-abdominală. 

„Pacientul ajuns la UPU în urma unei tentative de suicid prin spânzurare prezenta o contuzie toraco-abdominală, un traumatism de bazin, traumatism cranio-cerebral, cauzate de căderea de la înălţimea de 15 metri. După stabilizare, s-a decis dirijarea sa către Spitalul de Neurochirurgie“, a declarat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Un alt tânăr, în vârstă de 26 de ani, a fost adus în UPU după ce a ingerat voluntar, conform primelor constatări, o substanţă ce se utilizează împotriva şoarecilor şi şobolanilor. „În urma investigaţiilor, s-a constatat că pacientul s-a intoxicat cu raticid. Acesta a refuzat internarea“, a adăugat profesorul Diana Cimpoeşu. 

 

Comentarii