S-au răsturnat cu maşina după ce au intrat într-un cap de pod la Dobrovăţ

miercuri, 31 octombrie 2018, 02:50
1 MIN
 S-au răsturnat cu maşina după ce au intrat într-un cap de pod la Dobrovăţ

O maşină în care se aflau două persoane a intrat ieri într-un cap de pod, în comuna Dobrovăţ, şi apoi s-a rostogolit de mai multe ori înainte de a se opri. În autoturism se aflau doi băieţi, de 22, respectiv 19 ani, care au ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului „Sfântul Spiridon” în stare gravă. Şoferul s-a ales cu un traumatism la cap, precum şi cu contuzii splenice şi pulmonare. Pasagerul care se afla pe locul din dreapta, faţă, avea o fractură de bazin şi o rană la nivelul capului. 

Ambii erau inconştienţi atunci când au intervenit echipajele medicale. „Pacientul în vârstă de 22 de ani prezenta un traumatism cranio-cerebral cu pierdere a cunoştinţei, o contuzie splenică şi pulmonară, iar cel în vârstă de 19 ani, un traumatism cranio-cerebral cu pierdere a cunoştinţei, o fractură de bazin fără deplasare”, a precizat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Ambii au fost internaţi, şoferul în secţia de Chirurgie, iar pasagerul din dreapta, în cea de Ortopedie. 

Comentarii