Salubris, obligată să reangajeze angajaţii din birouri daţi afară din cauza pandemiei

Judecătorii obligă Salubris să-i reangajeze pe salariaţii daţi afară anul trecut. Un număr de şase foşti angajaţi ai unităţii, disponibilizaţi invocându-se situaţia financiară provocată de pandemie, au obţinut în primă instanţă anularea deciziilor de concediere. În cazul a doi dintre ei, Salubris a declarat deja apel şi este de aşteptat să o facă şi în cazul celorlalţi patru, deci finalul afacerii este încă îndepărtat. Dar previzibil. Magistraţii Tribunalului au constatat că criteriile aplicate la selectarea celor concediaţi au fost oricum, numai obiective nu. Plângându-se de scăderea încasărilor, conducerea Salubris a desfiinţat tocmai biroul Urmărire Recuperare Debite.

Au fost sau nu probleme financiare?

Cei şase lucrau la Salubris de mai bine de 15 ani. În mai anul trecut, în perioada stării de urgenţă, aceştia au primit preavizul de concediere, invocându-se o hotărâre a Consiliului de Administraţie privitoare la restructurarea societăţii din cauza diminuării producţiei şi a dificultăţilor financiare. Hotărârea CA menţiona scăderea încasărilor de la 9,16 milioane lei în martie 2020 la doar 6,5 milioane lei în aprilie. Ca exemplu, producţia facturată la agenţii economici în aprilie reprezenta doar 56% din cea facturată în ianuarie, iar cea facturată la unităţile bugetare mai era de doar 51%. Declararea stării de urgenţă a dus la suspendarea a aproape 4.000 de contracte încheiate cu persoane juridice, în majoritate unităţi de învăţământ. În primul val de concedieri au fost prinşi 19 angajaţi.

Ziua de 9 iunie a fost ultima zi de lucru a concediaţilor de la Salubris. Ziua de 30 iunie a fost prima a procesului deschis de şase dintre ei, pentru concediere abuzivă. Ei au cerut reintegrarea pe posturile deţinute anterior, plata salariilor din urmă, ca şi plata a câte 10.000 de lei ca daune morale. În acţiunea lor, salariaţii concediaţi au arătat că încasările Salubris cunoşteau oricum o fluctuaţie lunară de aproximativ 20%, în funcţie de data emiterii facturilor şi de cea a încasării, fiind însă relativ constante pe termen lung. Lipsa concurenţei, ca şi faptul că aproximativ 25% din venituri proveneau din încasările de la un client sigur, respectiv Primăria, reprezentau motive pentru care conducerea societăţii nu avea de ce să se teamă de faliment. În fapt, scăderea încasărilor s-ar fi datorat doar întârzierii cu care municipalitatea şi-a achitat facturile, tocmai pentru a permite Salubris să scape de angajaţii incomozi.

„În realitate, nu a fost vorba despre nicio dificultate economico-financiară cauzată de scăderea activităţii, ci o conjunctură temporară orchestrată împreună cu acţionarul unic (Consiliul Local, n.r.), care de fapt a adus foloase prin scăderea impozitului şi creşterea profitului net şi care nu a justificat în niciun mod concedierile dispuse ilegal de angajator. Ba mai mult, folosirea avantajului fiscal obţinut de Salubris SA ca să motiveze concedierile este dovada unei rele credinţe evidente, mai ales că scăderea veniturilor a fost recuperată imediat de la utilizatorul Municipiul Iaşi care a întârziat plata“, au menţionat salariaţii.

În apărare, Salubris a invocat în esenţă argumentele aduse iniţial, în momentul concedierilor. Reprezentanţii societăţii au precizat că ar fi eronat să se aştepte ca unitatea să ajungă în pragul incapacităţii de plată pentru a justifica reducerea cheltuielilor cu personalul. Se prognoza reducerea veniturilor estimate cu 28%, ca şi menţinerea unei producţii diminuate pe fondul pandemiei.

„În situaţia în care Salubris s-a confruntat cu dificultăţi economice, a luat măsuri imediate privind reducerea cheltuielilor totale, inclusiv reducerea graduală a cheltuielilor de personal pentru redresarea situaţiei economice“, au precizat reprezentanţii societăţii.

Cum se poate desfiinţa un loc de muncă

Deşi cei şase salariaţi au depus o acţiune comună, în noiembrie anul trecut, Tribunalul a decis disjungerea cazurilor şi constituirea de dosare separate pentru fiecare dintre ei. În esenţă însă, sentinţele date au urmat acelaşi raţionament ca cel din cazul lui M.M., pe care îl prezentăm în continuare.

Conform legii, în cazul concedierii prin restructurarea unităţii, desfiinţarea unui loc de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă. De asemenea, decizia de concediere trebuie să cuprindă motivele acesteia, durata preavizului, dar şi criteriile de stabilire a ordinii de prioritate şi lista locurilor de muncă disponibile în unitate pentru ca salariatul să poată opta. În analiza cazului, magistraţii Tribunalului nu au discutat măsura în care concedierile erau justificate economic şi oportune, aspecte lăsate la aprecierea angajatorului, ci strict gradul în care acestea au fost legale.

„Instanţa nu poate cenzura hotărârea de eficientizare a activităţii societăţii sub aspectul utilităţii acesteia şi al oportunităţii măsurii reorganizării, aspectele constituind chestiuni de management al societăţii, instanţa nefiind îndreptăţită să se implice în elaborarea şi aplicarea strategiei de reorganizare a angajatorului. Reorganizarea societăţiii angajatoare nu presupune cu necesitate existenţa unei situaţii economice precare. Aşa fiind, oportunitatea măsurii reorganizării nu poate fi cenzurată de către instanţă, aceasta putând doar să verifice dacă reorganizarea a fost efectivă, reală şi serioasă“, au precizat judecătorii.

Or, tocmai acest lucru nu fusese demonstrat de reprezentanţii Salubris. Astfel, judecătorii au apreciat că analiza activităţii pe doar o lună, aprilie 2020, este superficială pentru justificarea concedierilor, chiar dacă se putea admite necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru ca situaţia să nu se agraveze. Totodată, Salubris nu a arătat în ce fel desfiinţarea tocmai a posturilor ocupate de reclamanţi ar fi repus societatea pe picioare, mai ales că era vizat mai ales biroul Urmărire Recuperare Debite.

„Dimpotrivă, s-ar putea susţine faptul că dimi­nuarea încasărilor ar necesita o creştere a randamentului activităţii de recuperare debite“, au apreciat magistraţii.

Ei au conchis că disponibilizarea lui M.M. nu avusese la bază o cauză reală şi serioasă, şi au dispus reîncadrarea acesteia pe post. Judecătorii au apreciat însă şi că reclamanta nu probase suferirea vreunui prejudiciu moral care să exceadă disconfortul resimţit în urma concedierii, respingând astfel cererea de acordare a unor despăgubiri morale. Decizii similare au fost adoptate de magistraţi şi în cazul celorlalţi reclamanţi. Pe rolul Curţii de Apel au fost înregistrate în această săptămână două contestaţii înaintate de Salubris împotriva sentinţelor.